Consiliul General al Municipiului Bucureşti a adoptat, vineri, bugetul pentru anul 2020, proiectul fiind votat şi de doi consilieri PNL, deşi formaţiunea a anunţat că nu susţine proiectul propus de Gabriela Firea. Liderul PNL Bucureşti,Violeta Alexandru, a anunţat că se va reuni Biroul Politic şi va propune excluderea consilierilor Hazem Kansou şi Cristian Olteanu. ”Oricine face la Bucureşti înţelegeri cu PSD este poftit să meargă la PSD sau la sateliţi”, a transmis Violeta Alexandru.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Consiliul General al Municipiului Bucureşti a adoptat, în şedinţa de vineri, bugetul pentru anul 2020, proiectul propus de primarul general Gabriela Firea fiind votat şi de doi consilieri PNL - Hazem Kansou şi Cristian Olteanu.

Formaţiunea anunţase anterior că nu va vota bugetul.

”Nu putem vota un buget nerealist, cu venituri supraestimate”, a declarat, vineri dimineaţă, liderul PNL Bucureşti, Violeta Alexandru.

Alexandru a anunţat că va propune excluderea celor doi consilieri.

”Am urmărit cu atenţie şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti de astăzi. Mesajul meu pentru Consilierii Generali PNL a fost foarte clar. Am cerut seriozitate şi opoziţie totală la risipa de bani pe care G. Firea/PSD ne cere să o girăm prin aprobarea propunerii de buget. Cine nu face faţă acestei exigenţe care ţine de igiena internă a unui partid de opoziţie la nivelul actualului Consiliu dominat de PSD&prietenii, cine îşi imaginează că poate folosi imaginea PNL şi să se alinieze în spatele PSD direct sau în spatele altor sateliţi, trebuie să răspundă. Nu permit să îşi bată joc cineva, folosind sigla PNL, de încrederea bucureştenilor. Am muncit mult ca să o recâştigăm. Biroul Politic al PNL Bucureşti se convoacă în vederea retragerii sprijinului politic pentru Hazem Kansou şi Cristian Olteanu, Consilieri generali, urmând excluderea acestora”, a anunţat Violeta Alexandru.

Aceasta a adăugat că ”oricine face la Bucureşti înţelegeri cu PSD este poftit să meargă la PSD sau la sateliţi”.

”Mergem mai departe. În PNL Bucureşti s-au oprit compromisurile”, a mai afirmat Violeta alexandru.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.