Ministrul Muncii, Marius Budăi, afirmă că înainte de a avea discuţii cu specialişti, inclusiv cu cei din domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă, dar şi cu partenerii sociali nu va exprima un punct de vedere oficial cu privire la propunerea de modificare a programului de lucru la patru zile pe săptămână, 10 ore pe zi. „O posibilitate, pe alocuri, cred că s-ar putea, dar ca să fie obligativitate, exclus”, răspunde Budăi, întrebat care este părerea sa personală asupra acestui subiect.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
„Orice este posibil, dar eu cred că avem nevoie de o analiză mai amplă, şi nu de doar un proiect de lege depus în Parlament. Există posibilităţi, dar eu cred că e nevoie de o analiză mai amplă, inclusiv cu specialişti din domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă, inclusiv cu mediul privat, pentru că nu putem da o decizie, din punctul meu de vedere, aşa, pentru toată lumea, începând de mâine cu toţii să mergem la serviciu patru zile pe săptămână”, a afirmat Marius Budăi sâmbătă, într-o intervenţie telefonică la Antena 3.
Întrebat care este părerea sa personală, ministrul exclude ideea impunerii unui astfel de program.  
„O posibilitate, pe alocuri, cred că s-ar putea, dar ca să fie obligativitate, exclus. Şi repet: până nu există o dezbatere amplă cu specialişti în domeniu dar şi cu partenerii sociali, şi mă refer aici la sindicate şi patronate, eu, personal, cât conduc Ministerul Muncii nu o să dau un punct de vedere”, mai spune Budăi.
El precizează că sunt ţări în Europa care au adoptat legi în acest sens, dând exemplul Belgiei, care dă posibilitatea organizării programului de lucru patru zile pe săptămână, zece ore pe zi, fără ca acesta să fie însă obligatoriu.
Mai mulţi parlamentari propun un proiect de lege care prevede modificarea Codului Muncii proiect conform căruia săptămâna de lucru ar fi de patru zile cu trei zile de repaus, pentru angajaţii cu normă întreagă ziua de muncă fiind, în acest caz, de 10 ore. 
În prezent repartizarea timpului de lucru este, de obicei, de  8 ore pe zi,  5 zile pe săptămână, cu două zile de repaus.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.