Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat, întrebat despre relevantă discuţiei cu privire la facturile şi chitanţele pe care anumiţi politicieni ar trebui să le prezinte publicului în urma zborurilor cu jeturi private, că într-o ţară în care foarte mulţi oameni o duc greu, care lucrează de dimineaţa până seara seara şi nu pot pune nişte bani deoparte, politicienii care îşi permit anumite lucruri trebuie să o facă într-o manieră în care să nu îi sfideze. El a precizat că o formă prin care cetăţenii pot să fie respectaţi este şi ca politicienii să rămână oameni decenţi şi cu picioarele pe pământ.
Preşedintele PNL a fost întrebat, marţi, la Hotnews dacă el crede că este relevantă discuţia cu privire la facturile şi chitanţele pe care anumiţi politicieni ar trebui să le prezinte publicului în urma zborurilor cu jeturi private.
”E dreptul fiecăruia să zboare cu ce doreşte. Problema pe care o avem în zona de politică ca să ne menţinem o anumită credibilitate, o anumită decenţă este să existe o convergenţă între ceea ce spunem şi ceea ce facem, nu doar atunci când suntem pe funcţie, ci ceea ce facem în zona din afara funcţiei. Fiecare om politic trebuie să se gândească la aceste chestiuni, dar asta este răspunderea lui personală şi fiecare face ceea ce crede şi bineînţeles îşi formează anumite percepţii sau nu. Trebuie să avem grijă şi de asta. Într-o ţară în care foarte mulţi oameni o duc greu, care lucrează de dimineaţa până seara şi nu pot să adune nişte bani, şi noi cei din politică chiar dacă poate ne permite anumite lucruri trebuie să o facem într-o manieră în care să nu îi sfidăm pe oamenii aceştia”, a declarat preşedintele PNL.
El consideră că o formă de respect este să nu îi sfidezi pe oameni.
”Dacă nu putem să facem mai mult pentru ei, cred că atâta putem să facem să îi respectăm şi una din formele de respect este să rămâi un om decent, un om cu picioarele pe pământ şi din acest punct de vedere oamenii politici din nordul Europei cred că au cele mai bune abordări, încearcă să se comporte cât mai normal posibil. Cred că asta trebuie să facem şi noi. Nu putem rezolva toate lucrurile pentru oameni, i-am minţi dacă am spune treaba asta, dar o minimă formă de respect o putem avea şi una din formele de respect este şi această chestiune”, a transmis Ilie Bolojan.
El a precizat că nu a călătorit niciodată cu un jet privat în destinaţii internaţionale.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.