Preşedintele interimar Ilie Bolojan afirmă că toate poziţiile pe care le-a prezentat în numele României pe plan extern, în cele trei săptămâni de când ocupă funcţia supremă în stat, au fost convenite cu Guvernul şi cu partidele din coaliţia aflată la putere. El consideră că nu va fi o retrgere a bazelor NATO din România: ”Nu văd o retragere, din punctul meu de vedere va fi o reaşezare. În ce mod se face această reaşezare, asta se va stabili în perioada următoare”.
”Toate poziţionările pe care le-am susţinut în această perioadă, în plan extern, au fost făcute pe baza unui acord politic intern. Când eşti preşedintele interimar al României nu ai autoritatea unui preşedinte care are câteva milioane de voturi în spate. Sigur, vin din poziţia de preşedinte al Senatului, unde am fost votat, ca şi toţi ceilalţi parlamentari şi ca şi miniştrii care sunt, la rândul lor, parlamentari. Dar când te duci la un Consiliu European şi angajezi România cu anumite chestiuni, nu ştiu, pe competitivitate, pe absorbţie de fonduri europene, pe programe de mediu, pe programe de apărare, dacă nu te duci cu o înţelegere cu Guvernul sau dacă ai nevoie de un acord parlamentar, nu te bazezi pe o majoritate parlamentară, faci două lucruri: te duci, angajezi România în anumite aspecte, vii în ţară, lucrurile nu se rezolvă, nu e o problemă că te compromiţi tu, ca persoană, s-au mai întâmplat aceste lucruri, ci problema este că România este pusă într-o situaţie de partener care nu îşi respectă angajamentele, care nu este luat în serios. Şi atunci, în aceste trei săptămâni, am avut grijă ca, pentru toate aspectele, să am o consultare guvernamentală în aşa fel încât poziţiile să nu fie ale unei persoane, ci efectiv să fie a ţării noastre, pentru că asta ţine de respectul pentru ţara noastră, pentru imaginea ei”, a afirmat Ilie Bolojan, luni seară, la Digi 24.
El a spus că politicienii români trebuie să reprezinte interesele ţării şi trebuie să facă acest lucru ”cu modestie pentru ei, dar nu cu modestie pentru ţară”.
Bolojan este de părere că, pe plan extern, în ceea ce priveşte apărarea, România a procedat corect până acum.
”România a făcut bine ceea ce a făcut până acum. Adică, fiind conştienţi de ceea ce înseamnă rolul strategic al Statelor Unite, am avut acest parteneriat care înseamnă bazele militare, nu doar americane, ci şi cele europene ale NATO în România, care sunt nu doar gândite pentru protecţia României şi acestui flanc de est, dar sunt baze care au o alonjă, care bat până în Orientul Mijlociu. Sunt baze strategice, adică Portul Constanţa, Mihail Kogălniceanu şi aşa mai departe”, a explicat Bolojan.
În opinia sa, bazele militare ale NATO nu vor fi retrase din România.
”Nu văd o retragere, din punctul meu de vedere va fi o reaşezare. În ce mod se face această reaşezare, asta se va stabili în perioada următoare”, a adăugat preşedintele interimar al României.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.