Ministrul Afacerilor Externe Bogdan Aurescu a vorbit miercuri la reuniunea ministerială a Alianţei pentru Multilateralism, desfăşurată în sistem video-conferinţă, despre depăşirea crizei sanitare.
Evenimentul, găzduit de ministrul pentru Europa şi al afacerilor externe al Franţei, Jean-Yves Le Drian, şi de ministrul afacerilor externe al Germaniei, Heiko Maas, s-a desfăşurat în marja segmentului la nivel înalt al Consiliului ONU pentru Drepturile Omului.
Potrivit unui comunicat de presă al MAE, evenimentul a reunit miniştri ai Afacerilor Externe din întreaga lume şi reprezentanţi ai organizaţiilor internaţionale şi a oferit oportunitatea abordării unor teme relevante pentru contextul global, precum: drepturile omului în mediul digital; schimbările climatice şi drepturile omului; pregătirea şi răspunsul faţă de criza globală de sănătate. În cadrul discuţiilor a fost reliefată şi dimensiunea de gen.
În intervenţia sa, ministrul Bogdan Aurescu a pus accentul pe importanţa consolidării, în actualul context internaţional, a multilateralismului bazat pe reguli, abordarea multilaterală fiind singura prin care se pot depăşi criza sanitară şi consecinţele acesteia.
„În acelaşi timp, a precizat că vaccinarea împotriva noului coronavirus şi a altor boli trebuie să reprezinte un obiectiv public global de maximă importanţă. În acest sens, a punctat că este necesar să fie intensificate eforturile pentru a reduce decalajul de distribuţie a vaccinurilor între ţările dezvoltate şi cele fragile. În acelaşi timp, a arătat că România a decis, în luna decembrie 2020, să doneze 200.000 de doze de vaccin pentru Republica Moldova. În ceea ce priveşte crearea şi implementarea politicilor de redresare, şeful diplomaţiei române a pledat pentru respectarea drepturilor omului, prin luarea în considerare a nevoilor celor mai vulnerabili, inclusiv ale femeilor şi fetelor, şi pentru consolidarea rezilienţei economice şi sociale”, conform sursei menţionate.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.