Biroul Electoral Judeţean (BEJ) Argeş este obligat, prin decizie a Biroului Electoral Central (BEC), să renumere voturile din 79 de secţii de votare, după ce PMP, PNL şi Partidul Social Democrat al Muncitorilor au reclamat numeroase încălcări ale legislaţiei cu privire la desfăşurarea operaţiunilor de numărare, centralizare şi comunicare a rezultatelor şi au invocat numărul foarte mare de voturi nule, care este de peste 3.100 la Camera Deputaţilor şi peste 2.700 la Senat în aceste secţii.
Decizia emisă de BEC obligă BEJ Argeş să renumere voturile nule şi albe pentru Senat şi Camera Deputaţilor exprimate în 79 de secţii de votare, după ce Partidul Mişcarea Populară, Partidul Naţional Liberal şi Partidul Social Democrat al Muncitorilor au solicitat renumărarea acestor voturi, refacerea centralizării voturilor şi a rezultatului alegerilor.
Conform argumentelor reţinute în decizia BEC, contestaţiile depuse cele trei formaţiuni politice indică faptul că „au fost formulate contestaţii în ceea ce priveşte voturile valabil exprimate în cadrul secţiilor de votare” şi „au fost semnalate numeroase încălcări ale legii nr. 2058/2015, în ceea ce priveşte desfăşurarea operaţiunilor de numărare, centralizare şi comunicare a rezultatelor de către observatorii independenţi acreditaţi de către Autoritatea Electorală Permanentă, care au monitorizat din partea organizaţiilor non-guvernamentale care au ca obiect supravegherea şi desfăşurarea unor alegeri corecte, precum şi apărarea drepturilor şi libertăţilor omului care au monitorizat alegerile din judeţul Argeş în data de 06.12.2020”.
Cele trei formaţiuni politice au mai reclamat, printre altele, că voturi valabil exprimate au fost considerate ca fiind nule, la numărare, iar atunci când au contestat acest lucru, BEJ Argeş „a decis că nu este în competenţa sa să verifice calitatea, valabilitatea şi conţinutul buletinelor de vot”.
Contestatorii au invocat, de asemenea, numărul foarte mare de voturi nule consemnate în cele 79 de secţii de votare din judeţ, respectiv 3.131 la Camera Deputaţilor şi 2.752 pentru Senat, susţinând că rezultatul final din procesele verbale a fost „profund viciat”.
„Având în vedere numărul considerabil al contestaţiilor şi al întâmpinărilor formulate cu privire la voturile nule şi pentru care nu s-au pronunţat soluţii de către birourile electorale ale secţiilor de votare, precum şi împrejurarea că inexistenţa unor soluţii referitoare la acestea ar afecta modalitatea de centralizare a rezultatelor finale, luând în calcul şi numărul mare de situaţii ce au impus emiterea unor decizii de corecţii de către Biroul Electoral de Circumscripţie Judeţean nr. 3 Argeş, Biroul Electoral Central apreciază că, pentru înlăturarea oricăror dubii privind erori ce ar fi putut fi comise în centralizarea rezultatelor votului, se impune renumărarea voturilor nule şi albe pentru Senat şi Camera Deputaţilor exprimate în secţiile de votare din Circumscripţia electorală Judeţeană nr. 3 Argeş, de Biroul Electoral de Circumscripţie nr. 3 Argeş, precum şi refacerea centralizării rezultatelor votării, acolo unde este cazul, până cel mai târziu la data de 11 decembrie 2020” este decizia pronunţată joi de BEC.
BEJ Argeş a solicitat lămuriri cu privire la termenul de „renumărare” şi a solicitat prelungirea termenului până la care să realizeze operaţiunile impuse de decizia BEC, însă membrii BEC au arătat, într-o decizie adoptată vineri, 11 decembrie, că noţiunea de renumărare este prevăzută de lege şi are o conotaţie „extrem de clară” şi au menţinut termenul până la care trebuie realizate operaţiunile.
În plus, BEC reţine, în decizia de vineri, că „activitatea Biroului Electoral de Circumscripţie Judeţeană Argeş nu s-a desfăşurat cu celeritatea caracteristică operaţiunilor electorale, aceasta fiind de natură să întârzie stabilirea rezultatelor alegerilor”.
Conform datelor parţiale publicate de AEP, la nivelul judeţului Argeş PSD a câştigat cu peste 43% alegerile atât pentru Senat cât şi pentru Camera Deputaţilor. PNL a obţinut aproximativ 18% pentru ambele camere, USR PLUS are puţin sub 15 procente.
În Argeş au mai trecut pragul electoral Alianţa pentru Unirea Românilor şi Pro România, în timp ce PMP intră la categoria „alţii”, care nu au atins norma de 5% din voturi.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.