Preşedintele PSD Buzău, deputatul Marcel Ciolacu, propus "vicepremier cu probleme speciale”, este membru fondator al PSD şi a ocupat pe rând toate funcţiile la nivelul organizaţiei de tineret, organizaţiei municipale şi organizaţiei judeţene a PSD Buzău. Ciolacu a fost, de-a lungul timpului, consilier local, consilier judeţean, dar şi prefect interimar între lunile noiembrie şi decembrie 2005, atunci când prefectul în funcţie, fostul senator Ion Vasile, s-a autosuspendat pentru a putea candida la Parlament.
Între anii 2008 - 2012, Marcel Ciolacu a fost viceprimar al municipiului Buzău, iar în anul 2012 a câştigat primul mandat de deputat, fiind ales în Colegiul uninominal 7 care cuprindea municipiul Buzău şi patru comune adiacente, învingându-l la scor pe deputatul Cezar Preda.
În anul 2013, Marcel Ciolacu a fost desemnat consilier onorific al lui Victor Ponta, iar la începutul lui 2015 a devenit secretar al Camerei Deputaţilor, funcţie pe care o ocupă şi în prezent. Din 2017, este lider de grup al deputaţilor PSD.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Marcel Ciolacu a fost implicat, de-a lungul timpului, în două mari scandaluri care au ieşit la iveală la mai multă vreme după ce au avut loc.
Unul dintre acestea se referă la participarea sa la o partidă de vânătoare alături de Omar Hayssam, care s-ar fi petrecut în Munţii Buzăului în anul 2002. La acea vreme, prefect al judeţului Buzău era preşedintele PSD Buzău Ion Vasile, a cărui amiciţie cu Omar Hayssam era de notorietate, Hayssam fiind şi proprietarul celei mai mari fabrici de lemn de pe Valea Buzăului, Foresta Nehoiu. Ciolacu, care era mâna dreaptă a lui Ion Vasile, apare într-o fotografie alături de Omar Hayssam şi de şeful Direcţiei Silvice Buzău, Cornel Pitiş. Marcel Ciolacu a susţinut că grupul care s-a fotografiat alături de sirian cuprindea mai mulţi oameni, însă fotografia care a fost livrată în spaţiul public a fost editată.
Un alt scandal în care a fost implicat Marcel Ciolacu este cel legat de URBIS SERV, societate care apartine Consiliului Local Municipal Buzău şi care se ocupă cu îngrijirea străzilor şi spaţiilor verzi. Ciolacu a condus Urbis Serv între mai 2007 - iulie 2008, perioadă în care este acuzat că ar fi semnat un contract de asfaltare a unor străzi din municipiul Buzău cu firma Mecan Construct, care aparţinea unui fost consilier judeţean PSD, Dumitru Dobrică, contract pe care Curtea de Conturi Buzău l-ar fi declarat ilegal în urma unui control din 2009.
Marcel Ciolacu are 49 de ani, este căsătorit şi are un copil.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.