Europarlamentarul Traian Băsescu spune că în mod categoric în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale va susţine candidatul dreptei, Băsescu criticând PSD despre care spune că, în condiţiile în care a majorat salarii şi pensii, a ajuns la scorul PDL care a tăiat salariile bugetarilor.
Întrebat duminică seară, într-o emisiune la România TV, dacă în turul doi va susţine candidatul dreptei, Traian Băsescu a răspuns: „Categoric da!”.
Fostul preşedinte al României a criticat PSD, sunând că acest partid nu a ştiut să gestioneze capitalul electoral pe care l-a avut.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Uitaţi-vă la PSD, au primit 46% încredere. Nu au ştiut ce să facă cu acele procente. (...) În condiţiile în care au mărit salarii, au mărit pensii, au ajuns la rezultatul la care am ajuns eu anunţând reducerea salariilor. Cum e posibil: câtă lipsă de capacitate de a lucra, ca partid politic, să ai? Dar nu aş plânge PSD-ul, eu m-aş asigura să o putere de dreapta probabil va fi mai exigentă cu cheltuirea banilor în domeniul social dar va îndrepta resursa către investiţii eu sper că vor reuşi să facă un echilibru, pentru că nimeni nu spune că nu trebuiau mărite pensiile sau salariile”, a mai afirmat Traian Băsescu.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.