Fostul preşedinte Traian Băsescu spune, vineri, că ”«Doamna»” din Voluntari s-a supărat că cei patru consilieri generali ai PMP n-au vrut să-i voteze proiectele prin care se sifonau bani către clientela politică”. Băsescu face referire şi la ”Ţopul din Teleorman” şi afirmă că ”unul nenoroceşte o ţară, iar altul nenoroceşte o capitală”
Traian Băsescu a postat, vineri, pe Facebook, un text intitulat ”«Doamna» din Voluntari şi «Ţopul» din Teleorman”.
”«Doamna» din Voluntari s-a supărat pentru că cei patru consilieri generali ai PMP n-au vrut să-i voteze proiectele prin care se sifonau bani către clientela politică. După mintea ei, PMP nu este în opoziţie. De fapt, voia «Doamna» din Voluntari să dea câte 500 lei lunar (6000 lei anual) fiecărui taximetrist din Ilfov care operează fără autorizaţie în Bucureşti. Între «Ţopul» din Teleorman şi «Doamna» din Voluntari nu este nicio deosebire”, a scris Traian Băsescu pe Facebook.
Potrivit acestuia, ”unul nenoroceşte o ţară, iar altul nenoroceşte o Capitală”.
”Amândoi sunt incompetenţi, amândoi sunt avizi de putere şi, mai ales, amândoi mint pentru a-şi acoperi matrapazlâcurile şi pentru a-i înşela pe români. Supărarea dintre ei pleacă de la suspiciunea că unul ar avea mai mult succes decât celălalt în înşelăciune. «Ţopul» din Teleorman cumpără voturi cu bani publici împrumutaţi pentru creşteri de pensii, pensii speciale şi salarii, distrugând pur şi simplu echilibrele macroeconomice. «Doamna» din Voluntari alocă pentru publicitate la televiziuni peste 4,1 milioane Euro plătiţi de ARCUB, CREART şi AMPT din bani publici, aşa că televiziunile fac transmisiuni în direct oricând «Doamna» din Voluntari doreşte să-şi propage minciunile sau să atace pe cineva. Rămâne de văzut dacă în mandatul său va face măcar un pasaj subteran în oraş”, a mai scris Traian Băsescu.
În finalul mesajului, acesta afirmă că ”ţoapa, «Doamna» din Voluntari este un personaj imaginar”, iar ”«Ţopul» de Teleorman este Liviu Dragnea”.
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a respins proiectul de hotărâre prin care Primăria Capitalei ar fi decontat combustibilul folosit de cetăţeni până la valoarea de 500 de lei pe lună dacă mai multe persoane folosesc în comun un autoturism proprietate personală pentru deplasarea în aceeaşi direcţie, către Bucureşti sau către judeţul Ilfov, în sistem de car-sharing.
În timp ce primarul Capitalei, Gabriela Firea, a subliniat că este o măsură pentru decongestionarea traficului din oraş, consilierii generali din opoziţie şi ONG-urile au criticat acest proiect, spunând că este doar o măsură populistă care nu va rezolva adevăratele probleme ale traficului.
La începutul şedinţei CGMB, primarul Capitalei, Gabriela Firea, a spus că problema traficului din Bucureşti nu ar trebui să aibă culoare politică, iar anumite proiecte nu ar trebui respinse de consilieri doar pentru că acestora nu le plac iniţiatorii lor.
În final, primarul reproşat opoziţiei că a votat tot politic şi a promis că proiectul va reveni pe ordinea de zi a şedinţei CGMB de luna viitoare.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.