Fostul preşedinte Traian Băsescu a afirmat, luni, pe Facebook, că Serviciul Român de Informaţii avea obligaţia să remită informările legate de falsificarea dezinfectanţilor din spitale nu doat decidenţilor politici, ci şi organelor penale de anchetă
Într-o postare intitulată ”Trebuie să ştim, trebuie să ştiţi!”, fostul şef al statului afirmă că informările de la SRI legate de diluarea dezinfectanţilor din spitale trebuiau remise şi procurorilor.
”Pentru că este vorba despre vieţi omeneşti curmate prin fraudarea calităţii dezinfectanţilor, în mod cert SRI avea obligaţia să sesizeze parchetele, fie că este vorba despre PICCJ, DNA sau DIICOT. Vreau să ştiu dacă aceste instituţii au fost sesizate. Şi dacă da, cine a măsluit dosarele?”, se întreabă Traian Băsescu.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Întebările acestuia sunt generate de faptul că SRI a menţionat doar informări trimise unor lideri politici, nu şi procurorilor. ”Din păcate, prin purtătorul de cuvînt, SRI informează strict despre sesizări făcute unor structuri politice nu şi despre instituţii de anchetă şi aplicare a legii. Personal sper că este doar o omisiune de comunicare. Dacă instituţiile de forţă ale statului nu vor fi cinstite cu românii în acest caz, încrederea în stat se va prăbuşi”, a avertizat Băsescu.
Acesta a anunţat că va organiza, în cursul acestei săptămâni, o conferinţă de presă ”în care voi spune tot ce ştiu despre sănătate şi educaţie.”
Serviciul Român de Informaţii (SRI) a ştiut despre loturile Hexi Pharma cu probleme şi despre licitaţiile trucate în favoarea liderului modial Anios, scriu, luni, jurnaliştii de la Gazeta Sporturilor, citând un medic epidemiolog care vrea să îşi păstreze anonimatul şi care susţine că, timp de opt ani, a informat SRI despre calitatea necorespunzătoare a unor dezinfectanţi folosiţi în spitale şi despre “cum se multiplică bacteriile”. Purtătorul de cuvânt al SRI, Ovidiu Marincea, a declarat, pentru GSP, că SRI a informat decidenţii legali despre problema infecţiilor nosocomiale şi despre calitatea necorespunzătoare a unor dezinfectanţi utilizaţi în spitale din ţară.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.