Liderul USR, Dan Barna, a declarat, joi, că are un ”optimism moderat” în privinţa şanselor moţiunii de cenzură. El a spus că sunt discuţii inclusiv cu parlamentari din coaliţia de guvernare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Am un optimism temperat. Continuăm discuţiile şi cu parlamentari din majoritate pentru a încerca să strângem majoritatea necesară pentru ca moţiunea să treacă. Cu siguranţă vineri va fi depusă la secretariat moţiunea de cenzură”, a declarat Barna.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

El a precizat că sunt discuţii şi cu UDMR.

”Am avut o discuţie cu dl Kelemen Hunor, am discutat diverse scenarii. Poziţia UDMR o cunoaşteţi - se vor decide în ziua anterioară votului asupra poziţiei pe care o vor avea. Ştiu că au cerut un mod repetat un nume de premier, miza este însă în a muta acest guvern de la controlul României. Numele de premier sunt, din punctul meu de vedere, subiecte care vor veni pe agendă după aceea”, a afirmat Barna.

UDMR tinde să creadă că de fapt iniţiatorii moţiunii de cenzură nu doresc să preia guvernarea, a declarat la RFI liderul senatorilor Uniunii, Cseke Attila. El mai spune că sub actuala conducere, PNL s-a distanţat de la anumite valori şi de la colaborarea bună cu formaţiunea maghiară.

PNL, USR şi PMP urmează să depună vineri moţiunea de cenzură intitulată "Ajunge! Guvernul Dragnea – Dăncilă, ruşinea României!", în care afirmă că programul de guvernare ar trebui să se numească ”Programul de Guvernare după anul 2021 ...”,toate angajmentele fiind amânate după această dată, că remanierile au arătat că pentru un incompetent dovedit, PSD-ALDE are cel puţin alte 3-4 rezerve şi mai slab pregătite, că România e aruncată în instabilitate pentru Liviu Dragnea, că moartea pândeşte în spitalele româneşti, educaţia e subfinanaţată, în privinţa infrastructurii se înregistrează cel mai mare deficit, că fură bani de la pensionari şi guvernează doar prin încălcarea legii.

Guvernului i se reproşează numărul mare de ministere, de secretari şi de subsecretari de stat plătiţi regeşte, iar Carmen Dan este prezentată ca ministrul care a dirijat bastoanele şi lacrimogenele împotriva cetăţenilor paşnici, ministrul Agriculturii drept "groparul zootehniei româneşti, Tudorel Toader este icoana la care se închină toţi condamnaţii din penitenciare şi recidiviştii eliberaţi, iar ministrul. Finanţelor este cel care "încă mai confundă ministerul cu discotecile".

Despre fostul ministru al Muncii Lia Olguţa Vasilescu afirmă că ar trebui să stea mult timp în afara Guvernului şi a politicii. În opinia semnatarilor, este periculos pentru interesele naţionale ca ţara să rămână pe mâna acestui grup infracţional organizat, care distruge statul de drept şi dinamitează stabilitatea politică şi economică a României.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.