Ministrul Afacerilor Externe Bogdan Aurescu a afirmat vineri că Trilaterala România-Polonia-Turcia funcţionează foarte bine, iar relevanţa şi utilitatea sa au sporit semnificativ, contribuind, în cei 9 ani de existenţă, la consolidarea Alianţei Nord Atlantice, cât şi la asigurarea securităţii flancului estic, inclusiv la Marea Neagră. La finalul sesiunii plenare a Trilateralei, Aurescu şi omologii acestuia Zbigniew Rau şi Mevlut Cavuşoglu au semnat, pentru prima oară în acest format, o Declaraţie comună.
„Vă mulţumesc şi cu această ocazie să acceptaţi această vizită în România pentru a continua dialogul nostru eficient la nivel trilateral România-Polonia-Turcia pe teme de securitate. Discuţiile noastre de ieri seară şi de astăzi au fost substanţiale şi foarte utile, aş spune că au fost excelente, ele se reflectă şi în Declaraţia comună pe care tocmai am semnat-o. Doresc să le mulţumesc colegilor mei Mevlut şi Zbigniew pentru deschiderea manifestată pe perioada negocierilor Declaraţiei noastre. Este o Declaraţie care reprezintă o premieră pentru formatul nostru, dovedind încă o dată cât de mult am avansat în cooperarea trilaterală. Astăzi pot spune fără ezitare că această Trilaterală, care a început să fie foarte activă în 2012, funcţionează foarte bine, iar relevanţa şi utilitatea sa au sporit semnificativ, contribuind în cei 9 ani de existenţă la consolidarea Alianţei Nord Atlantice, cât şi la asigurarea securităţii flancului estic, inclusiv la Marea Neagră”, a afirmat ministrul român de Externe.
Bogdan Aurescu a adăugat că această reuniune Trilaterală a venit într-un moment oportun, în contextul situaţiei îngrijorătoare de securitate de regiunea Mării Negre.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
„În contextul masării de trupe militare ale Rusiei, am discutat deja în cursul serii de ieri, în detaliu, recentele evoluţii de securitate îngrijorătoare din Ucraina şi din jurul acesteia, precum şi perspectivele de evoluţii ulterioare. De asemenea, măsuri pentru dezescaladare şi detensionare, inclusiv cum putem sprijini concret Ucraina. Anunţul de ieri cu privire la retragerea trupelor ruse, care este evoluţie în direcţia bună, nu schimbă cu absolut nimic necesitatea de a continua analiza asupra cauzelor care au dus la această situaţie foarte tensionată şi de a identifica măsuri de dezescaladare şi de evitare pe viitor a unor situaţii similare”, a completat şeful diplomaţiei române.
El a mai spus că, în contextul propunerii făcute joi de preşedintele Klaus Iohannis, cei trei miniştri de Externe au fost de acord să propună colegilor lor de la Apărare să se întâlnească într-un format trilateral similar, în vederea întăririi cooperării în domeniul securităţii.
La rândul său, ministrul Afacerilor Externe al Turciei Mevlut Cavuşoglu a spus că regiunea Mării Negre este „casa noastră comună” şi aceasta trebuie să fie ţinută departe de tensiuni.
„Astăzi vreau să subliniez importanta unităţii şi solidarităţii. Regiunea Mării Negre este casa noastră comună şi trebuie să ne asigurăm că această regiune este ţinută departe de tensiuni. Pe toţi ne preocupă evoluţiile recente, dar am primit ştiri promiţătoare de curând şi sperăm că dialogul şi diplomaţia vor prevala. Mai sunt şi alte aspecte presante la care trebuie să răspundem, Afganistan, NATO şi Summitul NATO şi am discutat toate aceste aspecte şi vom continua să ne coordonăm politicile”, a afirmat ministrul turc de Externe.
Redăm mai jos conţinutul integral al Declaraţiei comune semnate de cei trei miniştrii de Externe:
„Noi, ministrul afacerilor externe al României, Bogdan Aurescu, ministrul afacerilor externe al Republicii Polone, Zbigniew Rau, şi ministrul afacerilor externe al Republicii Turcia, Mevlüt Çavuşoğlu, ne-am reunit la 23 aprilie 2021, în Bucureşti, pentru a discuta pregătirile pentru Summitul NATO 2021 şi evoluţiile de securitate din regiune.
Am evaluat, totodată, colaborarea în formatul Trilateralei şi ne-am exprimat satisfacţia faţă de progresele înregistrate în urma întrevederilor ministeriale anterioare, în pofida dificultăţilor întâmpinate din cauza pandemiei de COVID-19.
Am avut un schimb de opinii privind reuniunea miniştrilor afacerilor externe NATO din martie 2021 şi am subliniat importanţa Declaraţiei ministeriale adoptate cu această ocazie. Ne-am exprimat, de asemenea, sprijinul pentru procesul de reflecţie NATO 2030 aflat sub coordonarea Secretarului General. Am subliniat legătura transatlantică durabilă dintre Europa şi America de Nord şi valorile democratice comune, ca fundament al Alianţei.
Pe parcursul dezbaterilor în formatul Trilateralei, am schimbat opinii privind situaţia de securitate de pe Flancul Estic al NATO şi am discutat activităţile militare îngrijorătoare din Vecinătatea Estică, inclusiv pe cele recente din Ucraina şi din jurul acesteia. Am reiterat apelul nostru pentru implementarea integrală a Acordurilor de la Minsk şi pentru respectarea strictă a regimului de încetare a focului. Am evidenţiat, de asemenea, ameninţările şi provocările mai largi cu care se confruntă Alianţa, precum şi utilizarea de tactici hibride de către diverşi actori statali şi non-statali, toate acestea afectând negativ stabilitatea şi securitatea regiunii noastre.
Am convenit că rămân importante consolidarea suplimentară a posturii de descurajare şi apărare a NATO şi a dimensiunii politice a Alianţei, consolidarea rezilienţei şi sprijinirea politicii „uşilor deschise”, precum şi a partenerilor estici şi a celor din Balcanii de Vest. Am evidenţiat interesul constant al NATO pentru un dialog de substanţă cu partenerii săi, având în vedere că această relaţie rămâne reciproc benefică.
Pe acest fond, miniştrii afacerilor externe din Ucraina şi Georgia au fost invitaţi astăzi la Bucureşti pentru un schimb informal de opinii cu noi.
Cu această ocazie, i-am reasigurat pe omologii noştri din Georgia şi Ucraina cu privire la angajamentul nediminuat al ţărilor noastre de a le oferi sprijin şi asistenţă. Am reafirmat sprijinul nostru pentru independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială a Georgiei şi Ucrainei în interiorul graniţelor lor recunoscute la nivel internaţional şi pentru aspiraţiile euro-atlantice ale ambelor state.
Am convenit să continuăm coordonarea în formatul Trilateralei pentru a contribui pe mai departe la consolidarea NATO şi la sprijinirea partenerilor, în acelaşi timp cu dezvoltarea de proiecte şi iniţiative în acest scop”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.