Ministerul Afacerilor Externe transmite, luni, că Ambasadorul Ucrainei la Bucureşti, Ihor Prokopchuk, a fost invitat, din dispoziţia ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu, la sediul MAE pentru o discuţie cu secretarul de stat pentru afaceri strategice Iulian Fota, în care partea română a solicitat părţii ucrainene să clarifice cât mai curând diferenţa de poziţionare a Ucrainei între precizările de presă emise în cursul zilei de sâmbătă, că nu efectuează decât lucrări de întreţinere pe canalul navigabil al Dunării, şi informaţiile publicate de către Ministerul Comunităţilor, Teritoriilor şi Dezvoltării Infrastructurii al Ucrainei, conform cărora pe canalul Bâstroe adâncimile de navigaţie au ajuns la 6,5 m, de la 3,9 m cât ar fi fost la debutul războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei. MAE mai spune că ambasadorul Ucrainei a arătat că partea ucraineană nu desfăşoară activităţi de dragare care au ca scop adâncirea căii de navigaţie, ci doar activităţi de natură operaţională menite a asigura navigabilitatea până în portul Izmail şi că partea ucraineană a propus organizarea în perioada următoare a unei reuniuni tehnice între ministerele responsabile pentru domeniul transporturilor din cele două state.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit MAE, în cadrul discuţiei, partea română a solicitat părţii ucrainene să clarifice cât mai curând diferenţa de poziţionare a Ucrainei între precizările de presă emise în cursul zilei de sâmbătă, 18 februarie, conform cărora partea ucraineană nu efectuează decât lucrări de întreţinere pe canalul navigabil al Dunării, şi respectiv informaţiile publicate la data de 17 februarie, de către Ministerul Comunităţilor, Teritoriilor şi Dezvoltării Infrastructurii al Ucrainei, conform cărora pe canalul Bâstroe adâncimile de navigaţie au ajuns la 6,5 m (de la 3,9 m cât ar fi fost la debutul războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei). 

”Partea română a reiterat solicitarea stopării imediate a tuturor lucrărilor de dragaj în cazul  în care acestea nu au ca scop exclusiv întreţinerea căii de navigaţie şi a evidenţiat în cadrul discuţiei faptul că nu există acordul cu privire la desfăşurarea unor astfel de activităţi, în condiţiile în care sunt în curs procedurile de evaluare a impactului de mediu al proiectelor de navigaţie ale părţii ucrainene”, se arată în comunicat. 

Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum

MAE a reamintit că, ”în demersul scris efectuat la 16 februarie, pe cale diplomatică, pe lângă partea ucraineană, a solicitat ca, în cazul în care partea ucraineană efectuează lucrări de dragare de adâncire (care depăşesc caracterul de lucrări de mentenanţă/întreţinere), acestea să înceteze”.

”Astfel, MAE a pus în vedere părţii ucrainene necesitatea de a se abţine de la orice acţiune menită a adânci calea de navigaţie în absenţa unui dialog cu România şi a consimţământului expres al României în acest scop. Totodată, în cadrul întâlnirii, partea română a solicitat, în regim de urgenţă, acordul părţii ucrainene pentru accesul navelor hidrografice române ale Administraţiei Fluviale a Dunării de Jos în apele ucrainene ale braţului Chilia în vederea efectuării de măsurători de batimetrie, sedimentare şi de debite pe întreaga albie a braţului Chilia, care formează frontiera dintre România şi Ucraina, pentru a identifica modificările morfologice care au survenit pe braţul Chilia începând cu anul 2005”, mai afirmă ministerul. 

MAE a arătat în cadrul întâlnirii că ”un astfel de acord al părţii ucrainene va contribui la clarificarea aspectelor anterior menţionate, precum şi la asigurarea deplină a încrederii între cele două părţi - ca parteneri şi state vecine apropiate, care împărtăşesc aceleaşi valori”. 

”MAE reiterează, în acest context, faptul că verificarea pe teren a informaţiilor tehnice specifice nu se află în competenţele MAE, care nu are structuri teritoriale şi nici specializare în materie. Ministerul Afacerilor Externe consideră că este absolut necesar ca aceste chestiuni să fie lămurite cât mai rapid şi sigur de către autorităţile române competente.

”Ambasadorul Ucrainei a arătat că partea ucraineană nu desfăşoară activităţi de dragare care au ca scop adâncirea căii de navigaţie, ci doar activităţi de natură operaţională menite a asigura navigabilitatea până în portul Izmail, parametrii de navigaţie ai acestuia fiind cuprinşi în comunicarea publică a Ministerului Comunităţilor, Teritoriilor şi Dezvoltării Infrastructurii al Ucrainei.  Partea ucraineană a indicat, de asemenea, că necesitatea asigurării navigabilităţii pe braţul Chilia şi capacitarea porturilor fluviale ale acestui stat (în mod particular a portului Izmail) a survenit în contextul blocadei instituite de Rusia asupra portului Odesa”, precizează MAE. 

De asemenea, ”partea ucraineană a exprimat deplina deschidere pentru reluarea dialogului la nivel tehnic, în scopul clarificării tuturor elementelor de interes şi stabilirii cooperării în cadrul acestui proiect cu luarea în considerare a intereselor ambelor părţi, inclusiv a celor deduse din necesitatea protejării mediului Deltei Dunării”, spune MAE în comunicat.

”În acest scop, partea ucraineană a propus organizarea în perioada următoare a unei reuniuni tehnice între ministerele responsabile pentru domeniul transporturilor din cele două state”, mai spune MAE. 

MAE reaminteşte că ministrul de externe Bogdan Aurescu a avut o discuţie cu ministrul de externe al Ucrainei, Dmytro Kuleba, sâmbătă, 18 februarie, în marja Conferinţei de Securitate de la München, prin care a solicitat clarificarea cât mai curând a poziţiei părţii ucrainene.

MAE reiterează, de asemenea, că a solicitat, în cursul zilei de 13 februarie, Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării transmiterea unor informaţii cât mai complete şi actualizate privind eventuale activităţi desfăşurate de partea ucraineană în sectorul „canalului de navigaţie Bâstroe” şi evaluarea instituţiei privind impactul acestora, iar ulterior MAE a solicitat şi Poliţiei de Frontieră Române transmiterea informaţiilor rezultate în urma monitorizării activităţilor efectuate de autorităţile ucrainene sau de contractori ai acestora în sectorul „canalului de navigaţie Bâstroe”, precum şi evaluarea caracterului acestora. Totodată, MAE a solicitat la 15 februarie informaţii de specialitate din partea Administraţiei Fluviale a Dunării de Jos (AFDJ). În urma acestor solicitări, MAE nu a primit până în prezent informări din partea acestor autorităţi aflate în subordinea altor ministere de resort din care să rezulte că partea ucraineană efectuează lucrări de dragare de adâncire. 

De asemenea, MAE a transmis şi pe 16 februarie 2023, dar şi anterior, inclusiv în 2022, Comisiei Europene, că autorităţile române nu sunt de acord cu propunerea de includere a braţelor Chilia şi Bâstroe ale Dunării în TEN-T întrucât este necesar ca proiectul canalului de navigaţie iniţiat de Ucraina să respecte strict prevederile de drept internaţional aplicabile, inclusiv şi mai ales reglementările în materie de protecţie a mediului. Sunt neadevărate informaţiile publice potrivit cărora Comisia ar fi cerut, prin acest demers, acordul României pentru adâncirea aşa-zisului „canal de navigaţie Bâstroe”.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.