Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, marţi, că atitudinea deputatului social-democrat Nicolae Bacalbaşa va reprezenta subiect de discuţie în cadrul şedinţei Comitetului Executiv Naţional de miercuri, în condiţiile în care nu este în regulă să existe astfel de ieşiri obscene în Parlament, unde parlamentarii „nu sunt pe persoană fizică”.
Întrebat dacă în cadrul CExN-ului se va discuta şi despre ieşirea nervoasă a lui Nicolae Bacalbaşa din cadrul plenului reunit, liderul PSD a răspuns afirmativ.
„Da, nu este prima dată, l-am rugat personal, este un om pe care îl respect pentru tot ceea ce a făcut şi pentru ceea ce face, dar l-am rugat personal să nu mai aibă astfel de ieşiri, pentru că acolo nu suntem pe persoană fizică”, a afirmat preşedintele social-democraţilor.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Liviu Dragnea a mai spus că PSD nu a câştigat alegerile pe astfel de manifestări.
„Când am făcut listele, am făcut listele unui partid care a câştigat alegerile cu un scor foarte mare, beneficiind de încrederea tuturor. Nu am câştigat alegerile pe astfel de manifestări şi pe baza unuia sau altuia, ci ca partid, şi o să discutăm şi subiectul ăsta”, a completat preşedintele Camerei Deputaţilor.
Chestionat dacă Nicolae Bacalbaşa va fi sancţionat, liderul PSD a spus că această chestiune va fi stabilită în CExN.
„Nu ştiu, vom discuta, dar nu este în regulă, adică nu este prima dată şi nu e-n regulă. Am primit foarte multe telefoane de la colegi din ţară, nu numai membrii de partid, ci şi oameni care ne susţin şi nu e în regulă. De ce trebuie să dăm noi tot felul de astfel de ocazii?”, a conchis Liviu Dragnea.
Deputatul PSD Nicolae Bacalbaşa a lansat marţi, în cadrul dezbaterilor din plenul comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului pe tema comisiei de anchetă a prezidenţialelor din 2009, un atac dur la adresa opoziţiei, el spunând despre o colegă parlamentar căruia nu i-a rostit numele că face fractură „dacă mai dă cu labele”, afirmaţia sa fiind urmată de gesturi obscene.
În semn de protest faţă de declaraţia acestuia, parlamentarii USR au părăsit şedinţa de plen.
„Colegul meu de la Vaslui – tot Vasluiul: violuri şi discursuri bune în Parlament oferă Vasluiul! Eu sunt fracţiunea care nu-şi ţine gura din Parlamentul român. Eu unul nu o să mă las speriat de ameninţările distilate ale doamnei Gurgan, Curcan, îmi scapă, mă scuzaţi, sunt bătrân”, a spus Bacalbaşa de la tribună.
Preşedintele de şedinţă, deputatul PSD Gabriel Vlase, a intervenit şi i-a cerut lui Nicolae Bacalbaşa să-şi încheie discursul, solicitare de care social-democratul nu a ţinut cont.
Bacalbaşa şi-a continuat atacul, spunând despre unei colege parlamentar căruia nu i-a rostit numele că va face fractură dacă „mai dă cu labele”, a arătat o serie de semne obscene. „Dă cu labele, vezi că faci fractură, vezi domnişoară că faci fractură şi pe urmă nu mai poţi să ...votezi”, a spus deputatul PSD.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.