Două asociaţii civice ieşene îi transmit liderului PNL, Ludovic Orban, într-o scrisoare deschisă, că aducerea lui Mihai Chirica în PNL este “o soluţie arbitrară, discreţionară şi neprincipială“, impusă de la Bucureşti. ”Cum se potriveşte vopsirea în galben a lui Chirica cu promisiunile PNL şi ale preşedintelui Iohannis că vor scăpa România de pesedişti?”, se întreabă reprezentanţii asociaţiilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Asociaţiile Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei şi RESET din Iaşi, susţin într-o scrisoare deschisă adresată liderului PNL Ludovic Orban, că insistenţa susţinerii şefului liberalilor acordată primarului Mihai Chirica ridică mai multe semne de întrebare, în condiţiile în care “administraţia Chirica este una dezastruoasă pentru Iaşi“.

“Oraşul s-a dezvoltat haotic, este în topul poluării, a permis unor dezvoltatori imobiliari abuzuri de neimaginat într-un oraş modern şi condus după lege. Edilul nu-şi poate justifica averea, şi-a mascat vile şi proprietăţi pe numele fratelui sau propriului copil de 11 luni, are o cunoscută relaţie cu o companie de construcţii care câştigă majoritatea lucrărilor scoase la licitaţie de primărie, a ratat majoritatea proiectelor care se puteau realiza cu bani europeni, a fost condamnat pentru afirmaţii rasiste, a refuzat să pună pe ordinea de zi a Consiliului Local chiar iniţiative liberale“, se arată în scrisoarea transmisă de cele două asociaţii civice ieşene.

Reprezentanţii societăţii civile din Iaşi îl întreabă pe Orban care este câştigul Iaşiului prin această mutare politică şi ce anume îl determină pe liderul lberal să treacă peste argumentele celor care se opun acestei “manevre scandaloase“.

“Ce veţi face când – şi nu este deloc improbabil – viitorul primar PNL Chirica va fi chemat la DNA pentru toate abuzurile din ultimii cinci ani?  Ce ne veţi spune atunci? Ce procentaj de voturi credeţi că va lua PNL Iaşi în alegerile locale şi generale după această manevră dispreţuitoare la adresa întregului oraş? Dacă procentele din sondaje reprezintă singurul criteriu după care sunt desemnaţi candidaţii PNL la alegerile locale, ne-am putea aştepta să o susţineţi, de ce nu, pe Gabriela Firea la Bucureşti? Cum se potriveşte „vopsirea” în galben a lui Mihai Chirica cu promisiunile repetate ale PNL şi ale preşedintelui Iohannis că vor scăpa România de pesedişti? Cum credeţi că sunteţi privit de întreaga ţară, acum, când vă impuneţi cu forţa un moft ce va avea repercusiuni grave asupra dezvoltării unui mare oraş al acestei ţări?“, mai arată în aceeaşi scrisoare reprezentanţii celor două asociaţii civice din Iaşi.

Semnatarii scrisorii consideră că prin această acţiune Iaşiul este condamnat la stagnare, iar “Capitalei Moldovei i se impune iarăşi o soluţie arbitrară, discreţionară şI neprincipială“.

“Domnule Orban, pe 24 ianuarie la Iaşi, nemulţumit că eraţi huiduit de câţiva participanţi la adunare, i-aţi numit batjocoritor adepţii lui Vogoride, cel care a măsluit alegerile şi urmărea să impună, prin forţa poziţiei de caimacam pe care o avea, o altă linie politică în contextul dezbaterilor pentru unirea celor două Principate. Şi dacă vorbim de arbitrar, forţă, abuz şi dispreţ – cine e acum Vogoride, domnule Orban?“, susţin în finalul scrisorii deschise reprezentanţii asociaţiilor civice Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei şI RESET.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.