Liderul deputaţilor PNL, Gabriel Andronache anunţă că în şedinţa conducerii Camerei deputaţilor s-a aprobat sancţiunea maximă pentru Dan Vîlceanu, în urma agresiunii la adresa liberalului Florin Roman, şi anume reducere cu 50% a indemnizaţiei, timp de 6 luni şi limitarea la 10 secunde, pe o perioadă de 3 luni, a luărilor de cuvânt în cadrul plenului, sacţiune ce urmează aă se aplice de astăzi. Vom continua să propunem înăsprirea Regulamentelor până când vom exclude orice formă de violenţă din comportamentul parlamentarilor, spune Andronache.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Astăzi Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a aprobat propunerea Comisiei Juridice de sancţionare a d-lui Dan Vîlceanu cu sancţiunea maximă de reducere cu 50% a indemnizaţiei (pe o perioadă 6 luni) şi limitarea la 10 secunde (pe o perioadă de 3 luni) a luărilor de cuvânt în cadrul plenului. Sancţiunea se aplică de azi!”, spune Andronache Gabriel, liderul Grupului parlamentar al deputaţilor PNL.

Liberalul precizează că această sancţiune a fost dictată din cauza comportamentului violent avut de Dan Vîlceanu, deputat neafiliat, faţă de colegul Florin nRoman, deputat PNL, la şedinţa de săptămâna trecută a Camerei Deputaţilor.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”Am fost mereu împotriva manifestărilor violente în activitatea parlamentară, fie că sunt de natură fizică sau de natură verbală. Grupul parlamentar al deputaţilor PNL a dezavuat în permanenţă comportamentul violent, sens în care a iniţiat toate proiectele de modificare a regulamentelor- împreună cu partenerii de coaliţie- prin care sunt înăsprite sancţiunile aplicate pentru comportament inadecvat în exercitarea calităţii de parlamentar. Vom continua să propunem înăsprirea Regulamentelor până când vom exclude orice formă de violenţă din comportamentul parlamentarilor”, precizează liberalul.

Deputatul PNL Florin Roman a anunţat săptămâna trecută că deputatul Dan Vîlceanu l-a agresat la ieşirea din sala de plen, în mod golănesc, cu o lovitură cu genunchiul aplicată în zona nasului.

El a povestit că Vîlceanu a încercat să îl muşte şi l-a prins de gât. Roman anunţa că va depune solicitare de sancţionare a deputatului, pentru lovire şi va depune plângere penală împotriva acestuia.

Din imaginile surprinse de camerele de filmat din Parlament, incidentul dintre Dan Vîlceanu şi Florin Roman a avut loc în anticamera sălii de plen.  Cei doi se împing, iar Vîlceanu încearcă să îl muşte pe liberal de faţă, în timp ce îl ţine de gât.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.