Nicolas Warnery, Ambasadorul Franţei în România, a declarat vineri, cu ocazia Zilei naţionale a Franţei, sărbătorită la sediul ambasadei din Capitală, că România beneficiază de sprijinul deplin al Franţei pentru a intra cât mai repede în spaţiul Schengen şi cu frontierele terestre. El a subliniat că anul 2024 este, de asemenea, un an cheie pe drumul aderării României la OCDE şi în acest domeniu, România, de asemenea poate conta pe sprijinul deplin al Franţei. Această aniversare marchează 100 de ani de cooperare culturală, artistică, academică, educativă şi ştiinţifică care a aprofundat legăturile dintre cele două ţări şi a creat o relaţie unică între ele, a mai spus ambasadorul.
”Bine aţi venit la Reşedinţa Franţei ! Vă mulţumesc tuturor şi mulţumesc în special domnului Prim-ministru, care ne face onoarea de a fi alături de noi. Anul 2024 este un an special pentru noi toţi. În primul rând, este un an olimpic: La o sută de ani de la ultimele Jocuri organizate la Paris, în câteva zile se vor deschide Jocurile Olimpice, tot la Paris, urmate, în câteva săptămâni, de Jocurile Paralimpice. O mare sărbătoare a sportului şi a prieteniei între naţiuni. O ocazie de a ne aminti valorile de care suntem ataşaţi: pacea, fraternitatea, respectul şi toleranţa. Franţa şi-a dorit ca aceste Jocuri să marcheze progrese în ceea ce priveşte egalitatea de gen: pentru prima dată în istorie, vor participa un număr egal de sportive şi sportivi. Ele marchează de asemenea şi un progres în ceea ce priveşte accesul persoanelor cu dizabilităţi: infrastructura olimpică va fi în integralitate accesibilă persoanelor cu dizabilităţi. România este o mare naţiune olimpică şi a oferit Jocurilor campioni de excepţie. Mulţumesc călduros Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, precum şi campioanelor şi campionilor români care au lucrat alături de noi, în ultimele luni, pentru pregătirea Jocurilor şi pentru promovarea valorilor olimpice. De asemenea, mulţumesc guvernului român pentru că va trimite un grup de poliţişti şi jandarmi care să ajute la buna desfăşurare a acestui eveniment. Le doresc mult succes tuturor sportivilor români care care vor pleca peste câteva zile la Paris”, a spus Ambasadorul Franţei în discurs.
Nicolas Warnery a precizat că anul 2024 este, de asemenea, un an crucial pentru securitatea în Europa.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Membrii NATO tocmai au sărbătorit cea de-a 75-a aniversare a Alianţei Nord-Atlantice la Washington. O spun deseori: Franţa, partenerul strategic al României, este mândră şi fericită că este naţiune-cadru NATO în România şi că participă la acest grup de luptă, alături de trupe din Belgia şi Luxemburg, pentru a asigura, alături de România şi de aliaţi, apărarea flancului de sud-est al Alianţei. Militarii Forţei Aigle se antrenează temeinic şi sunt pregătiţi. Îi salut pe soldaţii francezi dislocaţi de doi ani şi jumătate pe teritoriul României, şi în mod special pe cei care sunt alături de noi în această seară. Aş vrea să reamintesc că, în urmă cu numai câteva săptămâni, a avut loc o ceremonie în cadrul căreia zona din tabăra militară de la Cincu în care sunt instalaţi soldaţii francezi a fost numită „Tabăra General Berthelot”. Nu uităm istoria şi suntem aici pe termen lung”, a subliniat Ambasadorul Franţei.
Nicolas Warnery a declarat că în faţa agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei şi a manevrelor de destabilizare a ţărilor din regiune, trebuie să rămânem uniţi şi mobilizaţi, solidari cu Ucraina şi Republica Moldova.
Ambasadorul Franţei la Bucureşti a mai spus că anul 2024 este şi un an important pentru Europa, cu alegerile europene de acum o lună şi cu deschiderea, în urmă cu câteva zile, a negocierilor de aderare a Ucrainei şi Republicii Moldova la Uniunea europeană.
”Odată cu aceste negocieri de aderare începe un nou capitol din istoria Uniunii, pe care îl vom scrie împreună. Următoarele Summit-uri ale Comunităţii Politice Europene din Regatul Unit şi din Ungaria ne vor permite, de asemenea, să avansăm, într-un format mai larg decât cel al Uniunii europene (UE), în apărarea valorilor noastre comune”, a ţinut să precizeze ambasadorul.
Nicolas Warnery a mai afirmat că în ceea ce priveşte continuarea consolidării Europei, ” România beneficiază de sprijinul deplin al Franţei pentru a intra cât mai repede în spaţiul Schengen şi cu frontierele terestre, după ce pe 31 martie a intrat în spaţiul de liberă circulaţie cu cele maritime şi aeriene, ceea ce îi bucură”.
”Anul 2024 este, de asemenea, un an cheie pe drumul aderării României la OCDE. Şi în acest domeniu, România poate conta pe sprijinul deplin al Franţei. Anul 2024 este şi un an special pentru francofonie, cel de-al 19-lea Summit al Francofoniei fiind organizat la Villers-Cotterêts, în luna octombrie. Repet şi cred, alături de colegii şi prietenii din Grupul ambasadorilor şi instituţiilor francofone: Francofonia este şi trebuie să rămână vie şi deschisă lumii; ea reprezintă un spaţiu de dialog şi schimburi în toate domeniile. Salut forţa francofoniei universitare din România, cu peste 100 de filiere ale Agenţiei universitare a Francofoniei (AUF), inclusiv filierele de medicină şi Colegiul Juridic”, a mai spus ambasadorul.
El a precizat că anul 2024 este, de asemenea, un an bilateral consistent, cu centenarul Institutului Francez din România, marcat de o serie întreagă de evenimente pe tot parcursul anului.
”Această aniversare marchează 100 de ani de cooperare culturală, artistică, academică, educativă şi ştiinţifică care a aprofundat legăturile dintre cele două ţări şi a creat o relaţie unică între ele. Salut, de asemenea, cele două şcoli franceze din Bucureşti, care joacă şi ele un rol cheie în relaţia educativă şi culturală. Totodată, aş mai vrea să subliniez colaborarea dintre colectivităţile locale române şi franceze care, împreună, desfăşoară proiecte de cooperare descentralizată, precum şi cu societatea civilă din România, plină de viaţă şi dinamism. Toate aceste cooperări contribuie zi de zi la dezvoltarea prieteniei vechi şi puternice dintre Franţa şi România”, a subliniat Ambasadorul Franţei la Bucureşti.
Potrivit acestuia, relaţia bilaterală este şi economică.
”Salut numeroasele companii franceze sau franco-române, mari sau mici, cunoscute sau mai puţin cunoscute, care contribuie, în fiecare zi, la consolidarea legăturilor noastre economice. Şi doresc să mulţumesc călduros actorilor relaţiei economice: Consilierilor de Comerţ Exterior, Camerei de Comerţ Franco-Române (CCIFER), French Tech, cluburilor francofone de afaceri din provincie şi tuturor companiilor care ne ajută şi ne susţin. Mulţumesc companiei care găzduieşte o parte din echipa Institutului francez din Bucureşti, a cărui clădire este în renovare, şi ne oferă un ajutor valoros, şi mulţumesc tuturor celor care organizează evenimente împreună cu ambasada, Business France sau Institutul şi care susţin proiectele noastre pe tot parcursul anului. Şi le mulţumesc, desigur, sponsorilor recepţiei din această seară, care ne-au susţinut şi anul acesta”, a spus ambasadorul. ”Aş dori să închei prin a saluta echipele Ambasadei, Institutului şi Business France, care sunt pe deplin conştiente de provocările perioadei pe care o trăim şi care sunt pe deplin dedicate misiunii lor. Este o mare plăcere pentru mine să lucrez alături de acestea. Şi în final mulţumesc echipei Reşedinţei şi tuturor celor care s-au dedicat organizării acestei recepţii. Trăiască Franţa ! Trăiască România! Trăiască prietenia franco-română!”, a declarat Nicolas Warnery în final.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.