Ambasadoarea SUA la Bucureşti Kathleen Kavalec a afirmat, vineri, că Guvernul României şi partenerii din societatea civilă merită o apreciere specială pentru angajamentul lor continuu faţă de protecţia şi asistenţa oferită refugiaţilor din Ucraina.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„În urmă cu doi ani, Rusia a început un război neprovocat şi ilegal de agresiune împotriva Ucrainei. Aşa cum a spus secretarul Blinken, 'în acest război, există un agresor şi o victimă. Rusia luptă pentru cucerire. Ucraina luptă pentru libertatea sa'. Războiul lui Putin a declanşat un lanţ devastator de distrugeri, a făcut victime şi a strămutat zeci de milioane de oameni. Începând cu 24 februarie, peste 5 milioane de refugiaţi au căutat o formă de protecţie şi siguranţă, temporară sau pe termen lung, în România, iar mulţi dintre ei au tranzitat aici, prin Gara de Nord”, a afirmat Kathleen Kavalec, vineri, la evenimentul UNHCR care marchează doi ani de la răspunsul României la situaţia refugiaţilor din Ucraina, care a avut loc la Gara de Nord, arată un comunicat de presă al Ambasadei SUA în România.

Ea a felicitat societatea românească pentru „eforturile extraordinare depuse pentru a-şi ajuta vecinii, oferind hrană, adăpost, asistenţă medicală, transport şi sprijin pentru ca aceştia să-şi continue călătoria sau să rămână aici”.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

„Guvernul României şi partenerii din societatea civilă merită o apreciere specială pentru angajamentul lor continuu faţă de protecţia şi asistenţa oferită refugiaţilor din Ucraina. La începutul mandatului meu, am vorbit în Iaşi cu o refugiată din Ucraina care mi-a spus: "Românii sunt îngerii noştri păzitori". Răspunsul ei chiar a atins o coardă sensibilă, evidenţiind empatia şi înţelegerea cu care românii au răspuns la această criză. Într-adevăr, sprijinul întregii societăţi din România nu numai că a salvat vieţi, ci a devenit şi o sursă de inspiraţie la nivel mondial”, a mai precizat diplomatul american.

Kavalec a punctat că trebuie continuat sprijinul de neclintit pentru Ucraina, inclusiv pentru protejarea refugiaţilor.

„Dincolo de tragedia umanitară, Rusia a încercat să ne divizeze şi să conteste angajamentul nostru de a apăra suveranitatea Ucrainei. Grupările pro-Kremlin au folosit ura şi campanii de dezinformare pentru a alimenta resentimentele împotriva refugiaţilor ucraineni la nivel global. Astfel de tactici nu vor avea succes. Rămânem uniţi în sprijinul de neclintit pentru Ucraina, inclusiv pentru protecţia refugiaţilor”, a mai explicat Kavalec.

Ea a mai spus că planul de răspuns pus în aplicare de către Înaltul Comisariat pentru Refugiaţi al Naţiunilor Unite, în colaborare cu alte agenţii ale ONU şi organizalţiile neguvernamentale a oferit sprijin crucial unui număr de aproximativ 124.000 de refugiaţi pe parcursul anului trecut.

„Sunt încrezătoare că planul pentru anul 2024 elaborat de Înaltul Comisariat va asigura în continuare protecţia şi incluziunea refugiaţilor ucraineni. În momentele de criză, precum cea cu care ne confruntăm, noi – Statele Unite ale Americii, România şi mulţi alţi aliaţi – descoperim noi dimensiuni ale umanităţii, ale înţelegerii şi ale respectului nostru comun. Determinarea fermă a poporului ucrainean şi a comunităţii internaţionale care sprijină Ucraina transmite un mesaj clar personajelor negative, precum Putin, că încercările lor de a semăna agresiune, divizare şi ură nu vor avea succes. Suntem uniţi de imperativul de a salva vieţi, de a atenua suferinţa şi de a susţine demnitatea umană. Recunoaştem că bunăstarea fraţilor şi surorilor noastre ucrainene şi a familiilor şi copiii lor depind de răspunsul nostru colectiv. Alegem un viitor mai luminos de pace, speranţă şi înţelegere”,a conchis ambasadoarea SUA la Bucureşti.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.