Alpinistul Alex Găvan îi transmite preşedintelui Klaus Iohannis o scrisoare deschisă, reamintindu-i că, deşi Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a catalogat tăierile ilegale de păduri drept atentat la siguranţa naţională, doar 1% din aceste tăieri sunt depistate. ”Dacă un copac este tăiat în ţara asta, este tăiat pentru că are binecuvantarea, fie ea si mută, a preşedintelui”, este concluzia lui Găvan, cunoscut activist de mediu, care i se adresează şefului statului cu formule precum ”Dragă domnule presedinte, dragul meu Klaus”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Prezentăm integral scrisoarea deschisă adresată de alpinistul Alex Găvan preşedintelui Klaus Iohannis şi transmisă News.ro:
 
”Dragă domnule preşedinte, dragul meu Klaus,  
 din pădurile care m-au crescut îţi dăruiesc acum, aici, acest mesaj: 
  
 Marşul pentru păduri de duminica trecută nu a fost un marş pentru păduri. A fost un marş din Dragoste pentru păduri. 
  
 Întrebarea este: Cum salvăm planeta? 
 Răspunsul este: Planeta nu are nevoie de salvare. Noi avem. 
  
 De unde începem? Începem prin a cere iertare copacilor. Pădurea este un templu. Pentru a putea intra în el avem nevoie de binecuvântare. Planeta aceasta este un templu. Şi toate cele câte sunt cuprinse în ea. Începem prin a cere iertare fiecărei fiinţe vii, plante, animal, om, munte, deal, vale, apa, aer, cer. Totul face parte din acest templu, inclusiv noi doi. Acest templu suntem noi, cu toţii. 
  
 În continuare, acest templu este prădat cu o viteză fără precedent. 
  
 Am ajuns în prezent să mai avem doar 29% suprafaţa împădurită, adică mult sub cei 43% la nivelul întregii UE şi mult sub optimul calculat de 40-45%. Rămânem fără aer.   
  
 La aproape cinci ani după ce, din fruntea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, ai catalogat în mod oficial tăierile ilegale de păduri ca fiind un atentat la siguranţa naţională, în România se depistează doar 1% din aceste tăieri. Iar sistemul integrat de monitorizare a managementului forestier este şi acum pe butuci. Care mai este prestanţa, greutatea şi relevanţa funcţiei prezidenţiale şi a Consiliului dacă deciziile şi dispoziţiile emise sunt opţionale pentru guvern, aşa cum s-a dovedit în cazul tăierilor ilegale de păduri? Între timp, şase pădurari au fost ucişi de către mafia lemnului şi altor sute li s-a pus viaţa în pericol prin agresiunile suferite. 
  
 Soluţia pentru toate acestea există. Însă voinţa şi acţiunea politică lipsesc. 
  
 Dacă pădurea inseamnă sigurantă natională, atunci niciun copac nu ar trebui să se taie în ţara asta fără binecuvântarea preşedintelui. Iar dacă un copac este tăiat în ţara asta, este tăiat pentru că are binecuvântarea, fie ea şi mută, a preşedintelui. 
  
 Mai sunt câteva zile până la alegerile prezidenţiale. Acceptarea oricărei dezbateri electorale, a oricărui fel de dezbatere a ideilor şi a proiectelor, ar fi fost un semn de normalitate şi de respect pentru noi toţi cei trăitori în această ţară. Invitaţia de a participa la o astfel de dezbatere pe teme de mediu a fost întâmpinată, de asemenea, cu tăcerea obişnuită. Pe deasupra, mediul nu a fost un subiect real de discuţie pentru nimeni dintre cei implicaţi în această campanie. 
  
 Dragă domnule preşedinte, 
 dragul meu Klaus, 
 dragul meu Klaus Iohannis, 
 fratele meu Klaus, 
  
 cu dragoste îţi spun, 
 din punctul de vedere al protejării moştenirii pe care o lăsăm copiilor, 
 haina pe care o porţi acum în calitate de preşedinte al României îţi este mult, mult prea largă. 
  
 Te iubesc”.   
Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Performer de top al României în alpinismul de altitudine extremă, Alex Găvan a escaladat şapte vârfuri de peste 8.000 de metri din Himalaya prin mijloace corecte, fără oxigen suplimentar şi fără porteri de altitudine. Alex este sau a fost, de asemenea, implicat în numeroase cauze de mediu, printre care se numără stoparea tăierilor ilegale de păduri, protecţia ultimelor pădurilor virgine, Parcul Natural Văcăreşti, Centura Verde a Bucureştiului, salvarea Aspretelui (poate cel mai rar peşte din lume) sau interzicerea utilizării cianurii în minerit. Alex este de asemenea implicat si in numeroase cauze sociale.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.