Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, afirmă că, şi înainte de desemnarea lui Klaus Iohannis drept candidat pentru preşedinţia României, despre PNL s-au spus ”aceleaşi marote” care se aud şi înainte de alegerile din acest an, şi anume că partidul nu are un candidat potrivit şi nu va avea capacitatea de a-l duce în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale. Gorghiu susţine că cei 1.200 de primari îl vor duce pe Ciucă în al doilea tur de scrutin, iar PNL va câştiga aceste alegeri.
”Realmente aud aceleaşi marote: PNL nu are un candidat potrivit, PNL stă foarte prost în sondaje, PNL nu va avea candidat în turul 2. Veţi vedea că PNL are capacitatea şi forţa să bage candidatul Nicolae Ciucă în turul 2. Veţi vedea duminică atmosfera. Suntem un partid care ştie ce înseamnă o campanie pentru alegerile prezidenţiale. Noi suntem un partid în care ne şi spunem foarte multe lucruri, unele care mai ajung şi în spaţiul public şi care mai strică atmosfera pe ici pe colo, dar vom avea candidat în turul 2. Avem 1.200 de primari care ştiu ce înseamnă să dai preşedintele României şi cât de important este să ai un preşedinte aşa cum trebuie, cu pregătire”, a afirmat Alina Gorghiu, vineri seară, la Antena 3.
Ea i-a ironizat pe contracandidaţii lui Ciucă.
”E foarte simplu să faci alegerea de turul 2, e realmente foarte simplu. Un preşedinte înseamnă mai mult decât să creşti nişte furnici în curte, decât să pupi lumea pe stradă, decât să zâmbeşti excesiv. Înseamnă o pregătire temeinică”, a spus Gorghiu.
Totodată, ea a contestat sondajele de opinie care arată că Nicolae Ciucă nu ar intra în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, afirmând că ”invariabil, toate sondajele” de opinie dinaintea alegerilor locale arătau că PNL se afla undeva la jumătatea scorului electoral pe care l-a obţinut la scrutinul din vara acestui an.
”Pe mine sondajele mă lasă rece, vă mărturisesc, m-am lămurit cum e cu piaţa sondajelor din România, fără să se supere”, a adăugat Gorghiu.
Întrebată care este scenariul PNL în situaţia în care candidatul partidului ar pierde alegerile prezidenţiale, Alina Gorghiu a refuzat să ia în calcul o astfel de variantă.
”De ce credeţi că mi-aş putea permite să comentez un scenariu pe care eu nu-l cred? Eu nu cred că vom pierde alegerile prezidenţiale şi mi se pare un mesaj foarte prost pe care l-aş da faţă de tot activul de partid şi faţă de electoratul care şi-ar dori să investească votul în Nicolae Ciucă şi în PNL să spun acum să dacă am pierde...ştiţi cum, cu drobul ăla de sare...”, a mai spus Gorghiu.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.