Ministrul Justiţiei, senatoarea Alina Gorghiu, a avut o întâlnire la Tokyo cu membrii Ligii parlamentare de prietenie a Japoniei cu România, ea precizând că se bucură să ştie că avem un refresh al cooperării parlamentare româno-japoneze. Ea afirmă că a discutat despre proiectele economice, despre criza umanitară declanşată de agresiunea rusă împotriva Ucrainei şi despre eforturile japonezilor de a da o mână de ajutor Ucrainei, dar şi Republicii Moldova.
Ministrul Justiţiei afirmă că s-a întâlnit cu membrii Ligii parlamentare de prietenie a Japoniei cu România.
”Ca senator, mă bucur să ştiu că avem un refresh al cooperării parlamentare româno-japoneze. Asta înseamnă parteneriatul strategic între România şi Japonia. Cooperare strânsă pe toate palierele. Îl aştept pe preşedintele ligii de prietenie, Ichiro Aisawa din nou la Bucureşti cât de curând. Am discutat despre proiectele economice, despre criza umanitară declanşată de agresiunea rusă împotriva Ucrainei şi despre eforturile japonezilor de a da o mână de ajutor Ucrainei, dar şi Republicii Moldova. În cadrul Platformei de Sprijin pentru Republica Moldova, Japonia a acordat 12 milioane de dolari Republicii Moldova”, spune Gorghiu.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Ea precizează că ”continuă colaborarea şi în domeniul combaterii dezinformării şi propagandei, mai ales în acest context geopolitic dificil”.
Alina Gorghiu afirmă că a fost foarte entuziasmată să o cunoască pe senatoarea Kuniko Inoguchi. ”M-am bucurat să aflu de proiectele sale bune pentru echilibrul între viaţa de familie şi muncă”, spune ministrul Justiţiei.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.