Senatorul PNL Alina Gorghiu a anunţat, luni, într-o intervenţie la Digi24, că ministrul Educaţiei, Ligia Deca s-a angajat că va amenda acel articol din legile educaţiei privind specializarea de învăţător, în forma discutată cu cei din liceele pedagogice. Despre calendarul adoptării legilor educaţiei, Gorghiu a menţionat că acesta a fost agreat deja în coaliţie şi speră să se depăşească momentul acela de mici tachinări în coaliţie, pentru că paternitatea proiectului aparţine unuia sau altuia.
Alina Gorghiu a afimat că ministrul Educaţiei, Ligia Deca a prezentat în şedinţa PNL stadiul pachetului legilor educaţiei. ”Acest pachet de legi este discutat de mai bine de un an. A fost în dezbatere publică, pachetul de legi, nu termenul de 30 de zile cât trebuie să stea în transparenţă decizională ci peste 100 de zile”, a spus senatoarea PNL. Ea a arătat că s-au depus peste 10.000 de amendamente, din care mare parte au fost însuşite şi au fost dezbateri publice cu sutele, cu părinţi, cu profesori, cu politicieni şi cu inspectori. Despre salarizarea profesorilor, Alina Gorghiu a arătat că ”este o prioritate zero în această lege”. ”Un calendar a fost agreat în coaliţie, au mai fost câteva amendamente discutate astăzi şi vă spun unul care a creat emoţie în diverse zone ale ţării, unde există licee pedagogice, şi anume amendamentul acela legat de păstrarea profesiei de învăţător, educator, în liceele pedagogice, iar doamna ministru s-a angajat că va amenda acest articol în forma discutată cu cei din liceele pedagogice. A mai fost o discuţie despre învăţământul confesional şi toată lumea care a avut amendamente, astăzi, în şedinţa Biroului Executiv, a fost asigurată că vom găsi formula astfel încât toate opiniile venite din judeţe, de la Inspectorat, de la şcoli, de la părinţi, se va regăsi în cea mai bună formă, în lege”, a arătat Gorghiu. Alina Gorghiu a menţionat că speră ca ”toţi colegii din coaliţie să respecte calendarul”. ”A fost un calendar asumat în coaliţie, sper să depăşim momentul acela de mici tachinări în coaliţie, pentru că paternitatea proiectului aparţine unuia sau altuia, e o reformă mult prea importantă pe care România trebuie să o facă. Nicio reformă în România nu a trecut cu unanimităţi, nicio reformă relevantă în România nu a trecut fără să existe şi opinii puternice împotriva acelei legislaţii”, a completat Gorghiu. Profesori din cadrul unităţilor de învăţământ cu profil pedagogic au lansat o petiţie prin care cer ca viitoarea Lege a educaţiei să prevadă menţinerea specializării de învăţător în liceele şi colegiile cu profil pedagogic. „Nu credem că se pot echivala anii de pregătire din liceul pedagogic şi completarea procesului de perfecţionare din universitate, adică şapte ani de studiu, doar cu formarea din mediul universitar, adică trei ani”, argumentează iniţiatorii petiţiei. Documentul a fost deja semnat de mii de persoane.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.