Preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, social-democratul Alfred Simonis spune că un candidat comun PSD-PNL la prezidenţiale ar fi de bun augur, întrucât ar oferi şanse suplimentare de câştig şi ar conferi şi perspectiva unei guvernări împreună cu PNL, pentru că o altă majoritate nu se prefigurează.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Alfred Simonis a fost întrebat în emisiunea România Politică de la Prima News despre candidatura lui Marcel Ciolacu la alegerile prezidenţiale.

”Nu ştiu, întrebaţi-l şi pe domnia sa. Dacă nu ştie domnia sa, nici eu nu ştiu. Toţi cei care s-au înscris în cursă cu mult timp înainte au pierdut alegerile. Nu cred că este teama de înfrângere, cred că este strategia pe care o face domnia sa, şi împreună cu partenerii de guvernare, şi cu propriul partid şi o decizie pe care o va anunţa”, a răspuns Simonis.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Despre varianta unui candidat comun la alegerile prezidenţiale PSD-PNL, Alfred Simonis a spus: ”Cred că un candidat comun ar fi de bun augur şi ar oferi şanse suplimentare de câştig şi cred că ar conferi şi perspectiva unei guvernări împreună cu partenerii de la PNL, în următorii ani de zile, pentru că o altă majoritate nu prea se prefigurează. Adică, dacă dai AUR la o parte, celelalte partide este greu să facă o majoritate”.

Potrivit lui Simonis, România are nevoie de orice, mai puţin de instabilitate politică.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.