Deputatul PSD Alexandru Rafila a anunţat că social-democraţii solicită ca şcolile să fie redeschise imediat cum se încheie vacanţa şi a adăugat că o amânare a unei decizii de redeschidere ar fi nejustificată.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Îmi pare rău că domnul ministru Cîmpeanu este pus într-o situaţie în care nu are decizia de a hotărî foarte clar, împreună cu ministrul Sănătăţii, să deschidă şcolile. Închiderea şcolii, după cum ştiţi, a fost o măsură care nu a mai fost luată, cel puţin pentru şcolile primare, în niciuna dintre ţările membre ale Uniunii Europene în cursul lunii noiembrie şi în decembrie şi am ajuns în situaţia în care, de aproape un an de zile, copiii nu numai că au un acces limitat la învăţătură, mai ales cei din categorii defavorizate, unii din mediul rural care nu au acces la învăţământ online, dar sunt profund marcaţi în dezvoltarea lor psihosocială ca viitori adulţi pentru că nu pot să interacţioneze unii cu alţii, nu pot să interacţioneze cu profesorii lor. PSD cere în mod clar redeschiderea şcolilor odată cu terminarea vacanţei”, a declarat Alexandrul Rafila, într-o conferinţă de presă la sediul PSD. 

Social-democratul a mai spus că decizia de a nu deschide şcolile până pe 8 februarie este inexplicabilă. Încă o lună fără ca şcolile să fie deschise „nu este sănătoasă nici pentru copii, nici pentru părinţii lor, nici pentru economia naţională”, a adăugat Rafila.

„Eu înţeleg că domnul ministru Cîmpeanu are o grea moştenire din partea doamnei Anisie şi nu cred că este o surpriză pentru nimeni, dar, pe de altă parte, amânarea deschiderii şcolilor nu are justificare. După cum ştiţi, cifrele publicate în ultimele săptămâni de Ministerul Sănătăţii arată o scădere a incidenţei infecţiei, arată marea majoritate, cu trei excepţii, a judeţelor din România în zona verde, iar acest lucru în mod evident nu are niciun fel de corelaţie cu această măsură de amânare a deschiderii şcolilor”, a conchis acesta.

Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.