Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi, că problema aprovizionării cu medicamente este problema întregii UE, iar accesul neîntrerupt la medicamente al pacienţilor din România se poate realiza în cadrul unui grup de lucru interinstituţional, format din ministerele Economiei şi Sănătăţii, în calitate de coordonatori.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat în şedinţa de Guvern că ”problema aprovizionării cu medicamente este problema întregii Uniuni Europene.
”Ca urmare, încă de la sfârşitul anului trecut, Comisia Europeană a stabilit ca prioritate crearea unei alianţe pentru medicamentele critice, adică medicamente de uz larg pentru care s-au semnalat discontinuităţi în toate statele membre. Am participat la reuniunea miniştrilor sănătăţii care a dus la operaţionalizarea acestei alianţe”, a spus ministrul.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
El a precizat că la nivel naţional, există preocupare faţă de două elemente.
”Primul este accesul neîntrerupt la medicamente al pacienţilor din România, iar acest lucru se poate realiza în cadrul unui grup de lucru interinstituţional, cu Ministerul Economiei, alături de Ministerul Sănătăţii, ca şi coordonatori ai acestui domeniu de producţie a medicamentelor, dar şi alte agenţii aflate în subordinea celor două ministere şi ca reprezentanţi ai industriei farmaceutice, ca invitaţi. Cel de-al doilea element, extrem de important, este cel legat de importanţa majoră a industriei farmaceutice, ca şi contributor la PIB-ul României”, a explicat ministrul.
Alexandru Rafila. a subliniat că în cadrul acestui grup de lucru vor încerca să găsească soluţii pe care alte state le-au aplicat, el dând ca exemplu de bună practică Spania, care a dus la încurajarea investiţiilor în acest sector şi crearea unei independenţe în privinţa producţiei de medicamente şi materiei prime, care vine în mare parte din zona Asiei, India şi China.
”Stabilirea unei independenţe a Uniunii Europene în ceea ce priveşte materiile prime din care se fac aceste medicamente este de asemenea o condiţie esenţială”, a mai afirmat el.
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, joi, că Guvernul va crea un grup de lucru pentru identificarea soluţiilor care să permită accesul pacienţilor la medicamente esenţiale, la preţuri rezonabile.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.