Liderul PNL Iaşi, Alexandru Muraru, susţine că decizia PSD de a-l readuce pe Victor Ponta în prim-planul politicii româneşti, nominalizându-l pe listele sale parlamentare, este o insultă la adresa românilor şi arată că PSD rămâne legat de ”aceleaşi figuri corupte, compromise şi toxice”.
Preşedintele PNL Iaşi afirmă, într-un comunicat de presă, că ”PSD sfidează cetăţenii şi valorile democratice prin promovarea lui Ponta, care şi-a construit o carieră politică marcată de controverse, compromisuri şi o orientare ostilă parcursului euro-atlantic al României”.
„Victor Ponta a demonstrat că nu poate reprezenta România, ci doar interese obscure, fiind dispus, de-a lungul carierei sale, să sacrifice angajamentele noastre strategice în favoarea unor puteri care nu au interesul să sprijine democraţia. Nominalizarea sa de către PSD este o insultă adusă românilor şi un semnal că PSD rămâne tributar aceloraşi figuri corupte, compromise şi toxice” a declarat Alexandru Muraru, lider PNL Iaşi.
Totodată, Muraru a precizat că Ponta a avut ”o lungă istorie de aliniere politică cu regimul comunist chinez, pe care l-a sprijinit activ în anii săi ca premier”.
De asemenea, Alexandru Muraru susţine că PSD nu doar promovează ”figuri controversate”, ci le foloseşte pentru ”a coagula alianţe cu partide extremiste”.
”Victor Ponta a devenit, în ultimii ani, o verigă de legătură între PSD şi AUR, facilitând discursuri toxice şi promovând alianţe care contravin principiilor democratice. PSD foloseşte figuri ca Ponta pentru a submina sistematic stabilitatea politică şi a răspândi idei anti-occidentale, într-un joc periculos pentru democraţia românească”, a mai spus Muraru.
Liderul PNL Iaşi aminteşte şi lipsa de asumare a lui Ponta în cazul tragediei de la Colectiv, acuzând PSD că ”îl pune pe liste tocmai pe autorul moral al celui mai mare dezastru umanitar al României după 1990”.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.