Candidatul USR în alegerile prezidenţiale, Elena Lasconi, clasată pe locul al doilea în urma scrutinului de duminică, a transmis un mesaj pentru românii din diaspora, în care le-a transmis că România are nevoie de ideile lor, de critica lor, dar şi de voturile lor, în 1 şi 8 decembrie.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Toată lumea are pe cineva în diaspora. Vă spun că, indiferent unde v-aţi făcut casă, braţele noastre vor fi mereu deschise pentru voi. Vom face totul pentru a construi o Românie în care să vă întoarceţi, dragi români, cu drag. Dar avem nevoie şi de voi pentru această construcţie, de ideile voastre, de critica voastră, de voturile voastre”, a afirmat, luni seară, Elena Lasconi, în primul discurs susţinut după ce intrarea sa în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale a fost confirmată de rezultatele oficiale.
Lasconi a mulţumit tuturor românilor din afara ţării pentru mobilizarea la vot şi le-a cerut să voteze şi la următoarele alegeri: ”Vă mulţumesc pentru mobilizarea de ieri şi vă aştept din nou la urme pe 1 şi 8 decembrie”.
821.703 de români din străinătate au votat în primul tur al alegerilor prezidenţiale, 26,82% dintre aceştia alegând-o pe Elena lasconi.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.