Poliţiştii ieşeni au întocmit dosar penal pentru furtul unui panou electoral şi au acordat în ultimele 24 de ore două amenzi, dar şi un avertisment, pentru continuarea campaniei după ce aceasta s-a încheiat în mod oficial.
Potrivit Poliţiei judeţului Iaşi, pe parcursul nopţii şi în cursul zilei de sâmbătă, au fost semnalate cinci sesizări cu privire la unele incidente electorale, dintre care una este în continuare în verificare.
Poliţiştii au întocmit un dosar penal cu privire la o posibilă infracţiune de furt al unui panou pentru afişaj electoral.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
De asemenea, angajaţii MAI au aplicat două amenzi, în valoare totală de 3.000 de lei şi un avertisment pentru contravenţii referitoare la procesul electoral.
Cele mai multe sesizări au vizat continuarea propagandei electorale, iar verificările poliţiştilor au scopul de a descuraja încălcarea cadrului legal.
Poliţiştii amintesc că persoana care continuă propaganda electorală, după încheierea oficială a campaniei electorale, inclusiv prin intermediul reţelelor de socializare, considerate spaţiu public, poate fi sancţionată cu amendă cuprinsă între 1.500 şi 4.500 de lei.
Peste 1.000 de angajaţi MAI sunt mobilizaţi astăzi, la nivelul judeţului Iaşi, pentru a asigura desfăşurarea în condiţii de siguranţă a alegerilor.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.