Secretarul general al PSD, Mihai Fifor, a spus că a votat cu gândul la copiii săi, la o ţară prosperă, demnă şi respectată oriunde în lume, dar şi împotriva ideii de austeritate.
Mihai Fifor a declarat jurnaliştilor, duminică, la ieşirea din secţia de votare, că a votat pentru o ţară în care fiecare român să simtă că are un viitor.
“Am votat pentru o ţară în care fiecare român să se regăsească, pentru o ţară în care fiecare român să simtă că are un viitor. Am votat cu gândul la copiii mei, am votat cu gândul la o ţară prosperă demnă şi respectată oriunde în această lume, am votat împotriva ideii de austeriate, împotriva oricărui proiect care ar putea să pună în pericol siguranţa cetăţeanului în această ţară, împotriva oricărui proiect care ar putea să pericliteze viaţa bătrânilor noştri, a copiilor noştri”, a declarat Mihai Fifor.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.