Preşedinta POT, Anamaria Gavrilă, a transmis, duminică, după exit-poll-urile care arată că au trecut pragul electoral, că ea, personal, va alege în semn de recunoştinţă un post de trei zile cu apă şi îi invită pe colegi să i se alăture.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Pentru noi este o onoare, din partea românilor, le mulţumim românilor din suflet. În primul şi în primul rând, slavă lui Hristos pentru tot ce ne-a dat şi pentru direcţia pe care o ia România”, a transmis preşedinta Partidului Oamenilor Tineri (POT), după rezultatul exit-poll-urilor care arată că formaţiunea a depăşit pragul pentru a intra în Parlament.

”Eu, personal, voi alege în semn de recunoştinţă un post de trei zile cu apă şi îi invit pe colegii mei să mi se alăture. Este un semn de recunoştinţă pentru ce ni s-a dat. Mulţumim românilor că s-au trezit, că sunt lângă noi, le simţim puterea”, a mai arătat Gavrilă.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Preşedinta POT a mai spus că partidul se situează acum în atenţia tuturor românilor, care ”au cunoscut că se poate construi un partid fără să ai pe cineva în spate, fără să ai sume extraordinare de finanţare, doar prin efortul oamenilor”.

PSD conduce în preferinţele electoratului atât la Camera Deputaţilor, cât şi la Senat, urmat de AUR, PNL şi USR, ultimele două partide având scoruri aproape egale.

Partidul SOS al Dianei Şoşoacă şi POT, formaţiunea care-l susţine pe Călin Georgescu, au depăşit pragul parlamentar, iar UDMR este la limită. SENS şi Forţa Dreptei nu intră în Parlament. Sondajul a fost realizat la ieşirea alegătorilor de la urne, la ora 20.00 şi a fost făcut doar pe teritoriul României, fără a cuprinde şi Diaspora.

 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.