Preşedintele USR, Elena Lasconi, a făcut apel la unitate, în discursul ţinut duminică, după închiderea procesului de votare. ”Noi, dacă suntem uniţi, roboţii ruşi de pe TikTok nu au cum să ne distrugă democraţia”. Ea spune că înţelege supărările din societate, acuzând sistemul pe care ”politicienii vechi” l-au creat timp de peste 30 de ani.
”Dumnezeu să binecuvânteze România în Uniunea Europeană şi în NATO. Din câte am văzut la acest exit poll, cred că cel mai înţelept - că deja avem o experienţă prin care am trecut – cel mai înţelept ar fi să aşteptăm numărătoarea de mâine”, a afirmat Elena Lasconi, duminică seară, după închiderea secţiilor de votare.
Ea a făcut apel la delegaţii din secţiile de votare să rămână ”vigilenţi” şi să nu plece din secţiile de votare până la finalul numărătorii.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Lasconi spune că a întâlnit oameni ”foarte speriaţi” cu privire la ce se întâmplă în ţară şi a făcut apel la unitate.
”Noi, uniţi, putem face minuni! Noi, dacă suntem uniţi, roboţii ruşi de pe TikTok nu au cum să ne distrugă democraţia, asta este cert! Nu au cum să facă lucrul acesta! Noi nu am uitat tancurile lor atunci când ne-au ocupat ţara şi nu am uitat câtă suferinţă au adus. Înţeleg ce se întâmplă în societate, înţeleg supărările, înţeleg frustrările şi tocmai de aceea mă aflu acum aici. Acesta este rezultatul pe care politicienii vechi l-au făcut vreme de 35 de ani. Ei şi-au creat sistemul lor care acum a înfuriat poporul român. Cred că trebuie să facem pe bune o schimbare şi să recreăm elita politică şi, de asemenea, foarte important, să dăm mai mult credit elitei intelectuale şi culturale din ţara asta”, a adăugat Lasconi.
PSD conduce în preferinţele electoratului, atât la Camera Deputaţilor, cât şi la Senat, urmat de AUR, PNL şi USR, ultimele două partide având scoruri aproape egale.
Partidul SOS al Dianei Şoşoacă şi POT, formaţiunea care-l susţine pe Călin Georgescu, au depăşit pragul parlamentar, iar UDMR este la limită.
Sondajul a fost realizat la ieşirea alegătorilor de la urne, la ora 20.00 şi a fost făcut doar pe teritoriul României şi nu cuprinde şi Diaspora.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.