Ariel Chiş, al doilea pe lista de candidaţi ai USR pentru Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB), apare într-un controversat videoclip, ironic la adresa prenumelui său. Membri ai partidului au precizat pe reţelele de socializare că filmuleţul este mai vechi şi că a fost distribuit pe un grup intern al USR pentru amuzamentul colegilor.
Sub sloganul „În sfârşit, ai cu cine!” al partidului, Chiş începe prin a spune: „Sunt Ariel şi am venit să fac curăţenie în politica românească”.
Cu o cutie de detergent în mână, candidatul USR începe să cânte: „Eu sunt Ariel, coadă de purcel/ Ariel, Ariel/ Sunt Mica Sirenă, cam oligofrenă”.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Cel mai USR-ist dintre USR-işti, după cum se autointitulează Chiş, care în urmă cu câţiva ani era membru PSD, a continuat: „Chiş, piş, lapte, griş, drăguţ ca un caniş”.
La începutul săptămânii, USR Bucureşti şi-a desemnat candidaţii pentru Consiliul General al Capitalei: Ana Ciceală, Ariel Chiş, Manuela Mureşan, Elena Tudose, Gabriel Rău, Cosmin Smighelschi, Andrei Rigu, Luminiţa Şerban, Valentin Necula, Dan Milea, Roxana Cantea, Ştefania Petre, Ştefan Stofor, Mihnea Dobre şi Alexandru Surcel.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.