Autoritatea Electorală Permanentă face un apel către toţi competitorii electorali care participă la alegerile locale parţiale să respecte regulile de protecţie sanitară prevăzute de H.G. nr. 636/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 12 iunie, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
„Conform actului normativ menţionat, la nivelul judeţelor/localităţilor unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori se permit organizarea şi desfăşurarea în aer liber a evenimentelor/întrunirilor în cadrul campaniei electorale aferente alegerilor locale parţiale din data de 27 iunie 2021, cu participarea unui număr de până la 1.000 de persoane, cu asigurarea unei suprafeţe de 2 mp pentru fiecare persoană, precum şi cu purtarea măştii de protecţie”, arată AEP, într-un comunicat de presă.
Potrivit sursei citate, participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.
H.G. nr. 636/2021 stabileşte, de asemenea, că activităţile sunt interzise la nivelul judeţelor/localităţilor unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori.
Toate informaţiile cu privire la desfăşurarea alegerilor locale parţiale din data de 27 iunie 2021 pot fi accesate pe site-ul https://partiale2021.roaep.ro
Campania electorală pentru aceste alegeri locale parţia care vor avea loc pe 27 iunie a început sâmbătă, 12 iunie şi se va încheia sâmbătă, 26 iunie, la ora 7.00.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.