Fostul ministru de Externe Adrian Cioroianu consideră că vestea bună a zilei este respectarea unui calendar în privinţa desemnării Guvernului, dar că rămâne în discuţie desemnarea ca premier a lui Marcel Ciolacu, o „dovadă a continuităţii”, care vine „oarecum în răspăr” cu ultimele rezultate de la vot. Potrivit lui Cioroianu, acest lucru poate fi interpretat şi ca o decizie a lui Ciolacu de a „regla el însuşi, conducând Guvernul, ceea ce promisese anterior”, poate fi „un act de curaj, dar şi un pariu politic foarte dur” pentru viitorul prim-ministru.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Este adevărat, partea plină a poveştii este că s-a respectat un calendar în privinţa desemnării Guvernului, asta e vestea bună a zilei de azi. Partea în discuţie rămâne persoana primului ministru, pentru că este dovada unei continuităţi şi, din acest punct de vedere, ea vine oarecum în răspăr cu rezultatele ultimelor sesiuni de vot. Vom vedea cum va reacţiona societatea. Altfel, sigur că poate fi interpretat şi ca o decizie a fostului premier, actualului premier Marcel Ciolacu de a regla el însuşi, conducând Guvernul, ceea ce promisese anterior. Practic, va fi o negare a promisiunilor anterioare, din perspectiva acestor măsuri de austeritate, să le spunem. Poate fi şi un act de curaj, dar poate fi şi un pariu politic foarte dur pentru viitorul prim-ministru”, a declarat Cioroianu la Digi24.

Istoricul Adrian Cioroianu, fost ministru de Externe, spune că acest „pariu politic” va avea efecte şi asupra candidatului unic pentru alegerile prezidenţiale, pentru că acesta „va veni la pachet odată cu Marcel Ciolacu”.

E de văzut cum va funcţiona o pereche Antonescu - Ciolacu şi cum vor reacţiona ceilalţi potenţial candidaţi pe partea dreaptă - doamna Lasconi şi domnul Nicuşor Dan. Vom vedea dacă vreunul dintre ei se va retrage. Din acest punct de vedere, de-abia de acum începem să discutăm serios despre Preşedinţie, de fapt, după Revelion. Problema e foarte serioasă, pentru că, inevitabil, cel care va candida la Preşedinţie din partea actualei alianţe va trebui să arate că se înţelege foarte bine cu şeful Guvernului, domnul Marcel Ciolacu. Vor fi judecaţi oarecum la pachet, ceea ce poate să fie şi un avantaj, dar şi o vulnerabilitate pentru viitorul candidat”, a explicat Cioroianu.

Acesta a spus că adoptarea unor măsuri dure pe care va fi nevoit să le ia Guvernul se va răsfrânge şi asupra viitorului candidat la preşedinţie.

„În orice caz, cel mai devreme, alegerile prezidenţiale înţelegem că ar putea fi organizate la sfârşitul lunii martie. Guvernul nu va putea să stea în stand-by până în martie, drept care o serie de măsuri vor fi luate până atunci. Lumea va face legătura între aceste măsuri ale Guvernului şi viitorul candidat la Preşedentie din partea alianţei care a generat acest guvern. Deci este un risc politic, eu cred, asumat. Adică sunt convins că oamenii s-au gândit şi cu două - trei mutări înainte la ce ar putea fragiliza poziţia viitorului candidat la preşedintie din perspectiva măsurilor pe care guvernul va trebui să le ia. Dar una fără alta nu se poate”, a mai spus Adrian Cioroianu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.