Adrian Albu, supravieţuitor al incendiului din clubul Colectiv, este candidatul susţinut de PLUS pentru funcţia de primar al Sectorului 2 al Capitalei. El spune că a văzut cu propriii ochi cum corupţia ucide şi anunţă că va avea ca priorităţi siguranţa, mediul şi curăţenia în Sectorul 2.
Candidatura lui Adrian Albu a fost anunţată, vineri, într-o conferinţă de presă, de către Vlad Voiculescu.
"Este un om care apreciază curăţenia morală, ceea ce e ceva ce noi aici, în Bucureşti, în administraţia publică avem mare nevoie”, l-a prezentat Voiculescu pe Adrian Albu.
Adrian Albu are 42 de ani, iar în anul 2015 a fost rănit în incendiul de la Colectiv, în urma căruia a avut 80 de zile de spitalizare în mai multe spitale din străinătate. Sora şi verişoara lui Albu au murit în acel incendiu.
"Am văzut cu propriii mei ochi cum corupţia ucide. Mie mi-a luat ani de viaţă, ani în care aş fi putut să fac altceva în loc să stau să pierd vremea, să mă recuperez medical. Colectiv a fost punct nevralgic, noi din momentul ăla ne-am trezit”, a declarat candidatul susţinut de PLUS.
Acesta a arătat că principalele sale proiecte pentru Primăria Sectorului 2 sunt siguranţa, mediul şi curăţenia, el susţinând că aceste trei domenii nu trebuie luate în calcul separat, pentru sunt interconectate.
"În Sectorul 2 avem 157 de unităţi de învăţământ dintre care doar 15 au autorizaţie de funcţionare la incendiu. Noi trimitem copiii la şcoli unde în fiecare zi se poate întâmpla un Colectiv. În fiecare zi. Noi când ne-am dus la Colectiv am mers la un concert şi ne-am dus o dată, copiii se duc în fiecare zi la şcoală. (...) Nouă ne trebuie un program pe mulţi ani ca să rezolvăm această problemă”, a afirmat Adrian Albu.
El a apreciat că în decurs de şase ani ar putea fi rezolvată problema legată de securitatea la incendiu în şcolile din Sectorul 2.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.