Administraţia Naţională a Penitenciarelor precizează, după ce Realitatea Plus a anunţat un interviu din închisoare cu Liviu Dragnea, că din 16 martie, de când a fost instituită starea de urgenţă în contextul pandemiei de COVID-19, nu a aprobat solicitări de intervievare a unor persoane private de libertate, nici fizic, nici online. Aceasta în condiţiile în care cea care a realizat interviul, fosta consilieră a lui Dragnea, Anca Alexandrescu, afirmă că abia joi dimineaţă i s-a aprobat interviul, înregistrat pe Skype.
”Având în vedere vehicularea în spaţiul public a unor informaţii privind intermedierea unor comunicări între reprezentanţi mass-media şi persoane private de libertate, precizăm: Începând cu data de 16.03.2020, odată cu decretarea stării de urgenţă pe teritoriul României, şi până la momentul prezentei, Administraţia Naţională a Penitenciarelor nu a aprobat solicitări de intervievare a unor persoane private de libertate, indiferent de forma de materializare indicată de petent (fizic/online). În vederea prevenirii răspândirii virusului SARS-CoV-2 şi, implicit, pentru protejarea vieţii, integrităţii corporale şi sănătăţii persoanelor custodiate, se menţine rezoluţia amânării punerii în practică a cererilor având acest obiect, prin limitarea interacţiunii cu terţi din exteriorul mediului carceral, până la stabilizarea contextului epidemiologic”, a anunţat ANP.
Realitatea Plus a titrat joi: ”Liviu Dragnea rupe tăcerea după mai bine de un an. În exclusivitate la Realitatea PLUS, fostul lider al PSD a răspuns timp de cinci ore întrebărilor Ancăi Alexandrescu, realizator Realitatea PLUS şi coordonator al site-ului realitateadinpsd.net, despre tot ce nu a putut vorbi de când se află la închisoare. Este primul interviu de când Liviu Dragnea a fost arestat la sfârşitul lunii mai a anului 2019”.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
La rândul său, Anca Alexandrescu a precizat condiţiile în care a făcut interviul.
”Efectiv, i se interzice dreptul de a vorbi, deşi sunt mulţi jurnalişti care au cerut un interviu cu Liviu Dragnea. Am făcut multe demersuri în acest sens. Am încercat toate variantele, am solicitat la Administraţia Penitenciarelor şi abia ieri a fost aprobată cererea mea, astăzi dimineaţă am înregistrat pe skype şi urmează, la ora 18.00, să difuzăm interviul. Sunt câteva ore de interviu”, a afirmat Anca Alexandrescu la Realitatea PLUS.
Ea anunţă ca va avea şi un interviu cu iubita lui Liviu Dragnea, Irina Tănase.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.