Deputaţii nou aleşi în urma scrutinului din 1 decembries-au reunit, sâmbătă, în cea de-a doua şedinţă, urmând ca cei al căror mandat a fost validat să depună jurământul.
Şedinţa a început la ora 09.00.
Ordinea de zi este:
- Prezentarea, dezbaterea şi aprobarea Raportului Comisiei de validare
- Depunerea în şedinţă solemnă, a jurământului de credinţă faţă de ţară şi popor de către deputaţii ale căror mandate vor fi validate
- Prezentarea denumirii, componenţei şi conducerii grupurilor parlamentare
Raportul Comisiei de validare a fost prezentat de Sebastian Răducanu, preşedintele Comisiei de validare a mandatelor.
Acesta a explicat că, cu unanimitate de voturi, au fost validate mandatele a 331 de deputaţi.
Raportul a fost adoptat cu unanimitate şi deputaţii depun jurământul., care are următoarea formulă: ”Jur credinţă patriei mele România;Jur să respect Constituţia şi legile ţării;Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;Aşa să mă ajute Dumnezeu”.
Jurământul de credinţă se poate depune şi fără formula religioasă, care se înlocuieşte cu formula:Jur pe onoare şi conştiinţăşi aceasta prefaţează jurământul.
Jurământul scris se rosteşte solemn, se semnează de fiecare deputat şi se încredinţează spre păstrare preşedintelui Camerei.
Refuzul de a depune jurământul de credinţă atrage de drept invalidarea mandatului, de care plenul Camerei ia act.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.