Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, consideră că alegerea este fie de a susţine Rusia, fie de a susţine Ucraina, menţionând că aceia care susţin Rusia nu sunt sinceri deoarece ar trebui să fie împotriva NATO şi Uniunii Europene, aşa cum este Rusia. El afirmă că acestor oameni le doreşte pace, nu le doreşte război, pentru că atunci ar înţelege ce greşeli fac.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Zelenski a fost întrebat, marţi, într-o discuţie cu jurnalişti români difuzată de Digi 24, ce părere are despre faptul că în unele ţări politica referitoare la Ucraina s-a schimbat, dar şi de faptul că în România şi în alte ţări se înregistrează o creştere a populismului şi ce ar transmite oamenilor care sunt tentaţi să creadă în astfel de politicieni. 
 
“Oamenii pot vota orice. Oamenii sunt liberi, sunt liberi să voteze orice om şi ce partid pe care şi-l doresc. Asta e frumuseţea democraţiei. E puţin ciudat. Când îţi doreşti să fii în Uniunea Europeană, să ai valori comune cu Uniunea Europeană, să fii parte din NATO şi să spui da, suntem NATO, suntem aliaţi şi să vezi că unii oameni susţin narativa Rusiei. Pentru că nu poţi media lucrurile astea. Ori susţii Rusia, ori susţii Ucraina. Acestea sunt alegerile. E normal ca unii oameni să aleagă într-un fel şi alţii în alt fel, dar nu poţi să fii sincer, nu poţi cu sinceritate să fii în Uniunea Europeană, să fii în NATO, să ai rachete Patriot, să ai avioane F-16, F-35 pe care nu le-ai produs tu. Ce ai făcut tu pentru această protecţie?”, a afirmat preşedintele Ucrainei.  
 
El a precizat că aceşti oameni nu îşi dau seama ce înseamnă NATO şi Uniunea Europeană şi care este preţul lucrurilor pe care le-au primit. 
 
“Eu cunosc preţul pentru această protecţie. Preţul este vieţi omeneşti pierdute. Aceşti oameni care văd lucrurile aşa nu înţeleg cât de mare este preţul şi nu pot să aprecieze ceea ce au, care este preţul lucrurilor pe care deja le-au primit. Oamenii nu-şi dau seama ce înseamnă NATO, ce înseamnă Uniunea Europeană, ce înseamnă Alianţa. Nu înţeleg că primesc tehnologie, primesc siguranţă. Noi nu suntem în Uniunea Europeană, nu suntem în NATO, noi înţelegem preţul. Preţul este acest război. Rusia ne-a atacat pentru că nu suntem în NATO, nu suntem în Uniunea Europeană. Noi doar voiam să fim independenţi. Către astfel de oameni care susţin Rusia şi care cred că înţeleg, nu sunt sinceri. Altfel ar trebui să fie împotriva NATO şi împotriva Uniunii Europene, împotriva tuturor lucrurilor împotriva cărora stă şi Rusia. Iar asta este important de înţeles”, a mai afirmat Volodimir Zelenski. 
 
El a transmis că acestor oameni le doreşte să aibă parte de pace. 
 
“Ce aş putea să le spun acestor oameni? Vă doresc pace. Nu vă pot dori război pentru că atunci aţi înţelege ce greşeli faceţi, despre ce vorbiţi. Nici măcar nu înţelegeţi despre ce vorbiţi. Ce înseamnă să pierzi un copil? Nu doresc nimănui asta. Nu doresc asta nimănui, nimănui dintre cei care susţin Ucraina sau Rusia. Nu doresc război nimănui pentru că în război singura misiune este să rămâi în viaţă. Alegerea este una simplă, alegi viaţa. Nu e o alegere între oameni, între candidaţi. Fiţi inteligenţi, fiţi deştepţi, susţineţi viaţa şi asta-i tot”, a mai declarat preşedintele Ucrainei.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.