Hoyt Yee, adjunctul asistentului secretarului de stat pentru Europa şi Eurasia din Departamentul de Stat al SUA, aflat în vizită în România, a subliniat importanţa continuării eforturilor autorităţilor de la Bucureşti în privinţa combaterii corupţiei.
Hoyt Yee a avut, miercuri, o întâlnire cu secretarul de stat pentru afaceri regionale, Dan Neculăescu, în cursul căreia a fost abordat, potrivit MAE; stadiul Dialogului Strategic România-SUA de punere în aplicare a Declaraţiei Comune privind implementarea Parteneriatului Strategic pentru Secolul XXI între România şi Statele Unite ale Americii.
Conform sursei citate, secretarul de stat Dan Neculăescu a reiterat importanţa Parteneriatului Strategic dintre cele două ţări, componentă fundamentală a politicii externe şi de securitate a României. Totodată, a evidenţiat contribuţiile semnificative ale ţării noastre în calitate de aliat, în special decizia de asigurare a 2% din PIB pentru apărare, element care consolidează statutul de partener stabil şi predictibil al României în cadrul Alianţei Nord-Atlantice. Partea americană a exprimat apreciere pentru modul în care România a înţeles să îndeplinească angajamentele la nivelul NATO.
”Cu prilejul întrevederii au fost abordate şi recentele evoluţii interne din România. Partea americană a subliniat importanţa continuării eforturilor autorităţilor române în ce priveşte combaterea corupţiei. Partea română a reiterat angajamentul României pentru consolidarea statului de drept şi continuarea luptei anticorupţie, evocând întrevederile recente avute pe această temă de prim-ministrul şi ministrul de externe ai României cu înalţi oficiali europeni”, precizează Ministerul Afacerilor Externe.
Cei doi diplomaţi au mai discutat despre prezenţa militară americană în România şi au trecut în revistă dezvoltările înregistrate în plan regional, cu un accent sporit asupra securităţii în regiunea Mării Negre şi evoluţiilor din vecinătatea estică, în special Republica Moldova. A fost subliniat interesul ambelor părţi pentru aprofundarea coordonării între România şi SUA pe aceste dimensiuni, mai informează MAE.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.