Premierul Viorica Dăncilă a avut, miercuri, o întrevedere cu prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, în cadrul vizitei oficiale pe care şeful Executivului român o face în Statul Israel. Premierul israelian a salutat adoptarea de către Guvernul României a cadrului de lansare a dezbaterii privind relocarea ambasadei României la Ierusalim.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Conform unui comunicat al Guvernului, cei doi demnitari au evocat legăturile tradiţionale de prietenie dintre cele două ţări şi au evidenţiat nivelul excelent al relaţiilor bilaterale dintre România şi Statul Israel bazate pe o tradiţie de 70 de ani.

Premierul român a exprimat satisfacţia pentru interesul acordat de partea israeliană la propunerea părţii române privind încheierea unui parteneriat România-Israel în domeniul noilor tehnologii, care va permite elaborarea de proiecte comune în principalele domenii ale acestuia, respectiv cercetare, sănătate, telemedicină, inovaţie antreprenorială pentru domenii high-tech şi care va stimula interesul reciproc al comunităţilor de afaceri din cele două ţări. În acest context, au fost abordate şi aspecte privind cooperarea în domeniul militar, strategic şi al securităţii cibernetice, precizează sursa citată.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Totodată, a fost evidenţiat interesul ambelor părţi de a organiza cea de a treia şedinţă comună de guvern la nivel înalt (G2G) în cursul anului 2018, fiind subliniată necesitatea organizării unor contacte la nivel de oameni de afaceri.

În cadrul convorbirilor, cei doi oficiali s-au referit la buna cooperare existentă în formatul de colaborare multilateral, inclusiv în ceea ce priveşte susţinerea reciprocă a candidaturilor.

”Premierul israelian a salutat adoptarea de către Guvernul României a cadrului de lansare a dezbaterii privind relocarea ambasadei României la Ierusalim”, se arată în comunicat.

Premierul Viorica Dăncilă face, miercuri şi joi, o vizită oficială în Israel, la invitaţia prim-ministrului Benjamin Netanyahu, urmând să aibă întrevederi cu premierul israelian, precum şi cu preşedintele Reuven Rivlin, cu liderul opoziţiei din Knesset, Isaac Herzog şi cu Theophilos al III-lea, patriarhul grec-ortodox al Ierusalimului.

Din delegaţia care o însoţeşte face parte şi ministrul de Externe Teodor Meleşcanu, conform anunţului făcut miercuri de MAE.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, se află la rândul său, miercuri şi joi, într-o vizită în statul Israel, la invitaţia premierului Benjamin Netanyahu, conform unui memorandum adoptat de Biroul Permanent al Camerei.

Aceste vizite au loc în contextul în care săptămâna trecută Guvernul a adoptat un memorandum privind mutarea ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim, măsură criticată dur de preşedintele Klaus Iohannis.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat joi seară la Antena 3 că Guvernul a adoptat un memorandum prin care s-a decis mutarea ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim, iar acest gest are “o valoare foarte mare pentru administraţia americană”, deoarece România este al doilea stat după SUA care face acest lucru.

Administraţia prezidenţială a transmis, vineri, că preşedintele Klaus Iohannis nu a fost informat sau consultat în prealabil în legătură cu mutarea Ambasadei României în Israel de la Tel Aviv la Ierusalim şi a subliniat că această decizie nu are la bază evaluări solide şi cuprinzătoare şi că "un astfel de demers nu se poate face decât în urma unei analize de profunzime, care să ia în considerare toate consecinţele şi implicaţiile politice externe ale acestuia".

Premierul Viorica Dăncilă a declarat ulterior că a avut astăzi o discuţie la telefon cu preşedintele Klaus Iohannis despre memorandumul privind mutarea ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim, că şeful statului va fi consultat şi că documentul este clasificat de către MAE.

Luni, preşedintele Klaus Iohannis a declarat că în urma discuţiei telefonice "destul de lungi" pe care a avut-o cu premierul Viorica Dăncilă despre mutarea Ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim a înţeles că Guvernul a vrut să creeze o platformă de discuţie în jurul acestei teme.

"O discuţie exploratorie nu este greşită, dar de acolo şi până la o mutare efectivă este cale lungă", a afirmat Iohannis, avertizând că "cine ar forţa o astfel de decizie ar da cu piciorul la peste jumătate de secol de diplomaţie serioasă şi de succes".

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.