Preşedinţa Comisiei Europene Ursula von der Leyen a afirmat, despre hotărârile de miercuri ale Curţii Europene de Justiţie referitoare la Regulamentul privind condiţionalitatea generală, că poziţia CJUE va fi susţinută de CE, Parlamentul European, Consiliu şi zece state membre în cadrul procedurii. Ea a adăugat că acest instrument important „ne permite să protejăm mai bine bugetul UE şi interesele financiare ale Uniunii împotriva încălcărilor principiilor statului de drept. Acest mecanism garantează faptul că bugetul Uniunii va fi protejat şi executat în conformitate cu principiile bunei gestiuni financiare, în beneficiul tuturor cetăţenilor europeni”.
„Salut aceste hotărâri, care urmează poziţia susţinută de Comisie, Parlamentul European, Consiliu şi zece state membre în cadrul procedurii. Curtea susţine legalitatea acestui instrument important care ne permite să protejăm mai bine bugetul UE şi interesele financiare ale Uniunii împotriva încălcărilor principiilor statului de drept. Acest mecanism garantează faptul că bugetul Uniunii va fi protejat şi executat în conformitate cu principiile bunei gestiuni financiare, în beneficiul tuturor cetăţenilor europeni”, a declarat Ursula von der Leyen, conform unui comunicat de presă al Reprezentanţie Comisiei Europene în România.
Preşedintele CE a mai spus că reprezentanţii Comisiei vor analiza cu atenţie „motivarea hotărârilor şi posibilul impact al acestora asupra următoarelor măsuri pe care le vom lua în temeiul regulamentului”.
„Ţinând seama de aceste hotărâri, vom adopta în următoarele săptămâni orientări care să ofere mai multă claritate cu privire la modul de aplicare a mecanismului. Am promis că niciun caz nu va fi pierdut. Şi am respectat promisiunea. De la intrarea în vigoare a regulamentului, Comisia monitorizează situaţia în toate statele membre. În prezent, evaluăm în detaliu anumite cazuri. În cazul în care condiţiile regulamentului sunt îndeplinite, vom acţiona cu fermitate. Hotărârile de astăzi confirmă că suntem pe calea cea bună”, a conchis von der Leyen, potrivit sursei citate.
Plenul Curţii de Justiţie a UE a respins acţiunile formulate de Ungaria şi de Polonia împotriva mecanismului de condiţionalitate prin care finanţările din bugetul Uniunii depind de respectarea principiilor statului de drept, precizând că această prevedere urmăreşte „să protejeze bugetul Uniunii împotriva unor afectări care decurg în mod suficient de direct din încălcări ale principiilor statului de drept, iar nu să sancţioneze, în sine, asemenea încălcări”.
La 16 decembrie 2020, Parlamentul şi Consiliul au adoptat un regulament care instituie un regim de condiţionalitate pentru protecţia bugetului Uniunii în caz de încălcare a principiilor statului de drept într-un stat membru. Pentru realizarea acestui obiectiv, regulamentul permite Consiliului să adopte, la propunerea Comisiei, măsuri de protecţie precum suspendarea plăţilor din bugetul Uniunii sau suspendarea aprobării unuia sau a mai multor programe finanţate din acest buget . Ungaria şi Polonia au introdus fiecare câte o acţiune în faţa Curţii de Justiţie solicitând anularea acestui regulament. Ele îşi întemeiază acţiunile lor pe absenţa unui temei juridic adecvat în Tratatele UE şi FUE, pe o eludare a procedurii prevăzute la articolul 7 TUE , pe o depăşire a competenţelor Uniunii şi pe o încălcare a principiului securităţii juridice.
În susţinerea argumentaţiei lor, Ungaria şi Polonia au făcut referire la un aviz confidenţial al Serviciului juridic al Consiliului privind propunerea iniţială care a condus la acest regulament, Curtea declarând admisibilă această referire, în pofida obiecţiilor Consiliului, în temeiul interesului public superior pe care îl reprezintă transparenţa procedurii legislative.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...