Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, afirmă că, la reuniunea informală a miniştrilor Apărării din statele Uniunii Europene, a fost reafirmată unitatea UE în ceea ce priveşte solidaritatea cu Ucraina. ”Conflictul din Ucraina are impact asupra întregii regiuni a Mării Negre şi este nevoie, de asemenea, să sprijinim Republica Moldova în faţa ameninţării Federaţiei Ruse, prin consolidarea rezilienţei”, arată el.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”La reuniunea informală a miniştrilor apărării din statele membre ale UE, care s-a desfăşurat la Stockholm, în Suedia, am avut o dezbatere consistentă privind impactul global şi consecinţele războiului de agresiune ilegal şi nejustificat al Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei. Am condamnat şi cu acest prilej agresiunea militară a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, acţiune care constituie o ameninţare pentru arhitectura de securitate europeană şi euro-atlantică”, a arătat Angel Tîlvăr, joi, într-o postare pe Facebook.

El a salutat rolul important al Uniunii Europene şi răspunsul cuprinzător şi structurat al acesteia la nevoile Ucrainei, în special în ceea ce priveşte eficienţa Instrumentului European pentru Pace, şi relevanţa misiunii de asistenţă militară a UE în Ucraina.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”Conflictul din Ucraina are impact asupra întregii regiuni a Mării Negre şi este nevoie, de asemenea, să sprijinim Republica Moldova în faţa ameninţării Federaţiei Ruse, prin consolidarea rezilienţei. De altfel, au fost deja adoptate două măsuri de asistenţă în valoare de 47 de milioane de euro în beneficiul Guvernului de la Chişinău”, a menţionat ministrul Apărării.

Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, a participat, marţi şi miercuri, la Reuniunea informală a miniştrilor apărării din statele membre ale UE, care s-a desfăşurat la Stockholm, în Suedia.

Potrivit MApN, de la începutul războiului de agresiune declanşat de Federaţia Rusă împotriva Ucrainei, Uniunea Europeană, prin Instrumentul European pentru Pace, a mobilizat 3,6 miliarde de euro pentru consolidarea capabilităţilor şi a rezilienţei forţelor armate ucrainene.

Instrumentul European pentru Pace a fost înfiinţat în luna martie a anului 2021 pentru a finanţa toate acţiunile Politicii Externe şi de Securitate Comune în domeniile militar şi de apărare, cu scopul de a preveni conflictele, de a menţine pacea şi de a consolida securitatea şi stabilitatea internaţională.

Reuniunea s-a încheiat cu un prânz de lucru focalizat pe contracararea provocărilor determinate de influenţele străine în teatrele de operaţii, la care au participat ca invitaţi Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg, şi Secretarul General Adjunct al ONU, Jean-Pierre Lacroix, precum şi reprezentanţi ai Parlamentului European.

Înaltul Reprezentant pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate al UE, Josep Borrell, a evidenţiat angajamentele operaţionale şi acţiunile Uniunii Europene în Balcanii de Vest, Republica Moldova şi Africa, precum şi provocările influenţelor străine amplificate de războiul de agresiune al Federaţiei Ruse.

Ministrul Angel Tîlvăr a subliniat necesitatea unei abordări integrate a influenţelor străine maligne, dintr-o perspectivă mai largă de securitate. În acest sens, a evidenţiat că demersurile coordonate şi cooperarea cu NATO şi ONU sunt esenţiale pentru promovarea păcii, securităţii şi dezvoltării. Oficialul român a subliniat importanţa unei comunicări eficiente pentru a contracara propaganda diferiţilor actori internaţionali la adresa UE şi a statelor europene. De asemenea, el a evidenţiat relevanţa unor măsuri adaptate cerinţelor partenerilor pentru a asigura un sprijin real şi pentru maximizarea acţiunii externe a UE.  

În marja reuniunii, ministrul apărării naţionale a participat la ceremonia de semnare a Notei de aderare de către Belgia şi Slovenia la proiectul PESCO Echipe de răspuns rapid la ameninţările cibernetice (Cyber Rapid Response Team), la care România participă, începând cu anul 2019, alături de Croaţia, Estonia, Lituania, Polonia şi Ţările de Jos.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.