Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a anunţat închiderea, de către Comisia Europeană, a unui dosar de infringement deschis împotriva României pe tema Programului Naţional de Control a Poluării Atmosferice (PNCPA).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Tanczos Barna a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută în comuna Baciu, judeţul Cluj, că şi Curtea de Justiţie a CE va primi, în mod oficial, o solicitare de declasare a cazului de la Comisia Europeană.
”La CE a avut loc un eveniment foarte important pentru noi, a fost declasat dosarul de infringement deschis împotriva României pe tema Programului Naţional de Control al Poluării Atmosferice (PNCPA), un dosar pe care am reuşit să îl închidem datorită faptului că acest program a fost transmis CE, au fost fundamentate programele la nivelul fiecărui minister care este implicat în acest program şi este, practic, un caz închis la nivelul Comisiei. Curtea de Justiţie a CE va primi o solicitare de declasare a cazului de la Comisia Europeană în mod oficial”, a spus Tanczos. 
Ministrul Mediului a precizat că, în această perioadă, se lucrează la o strategie a României pe termen lung privind schimbările climatice, care include toate eforturile, pe toate componentele economice, sociale până în anul 2050 în vederea atingerii neutralităţii climatice.
”Este un obiectiv extrem de ambiţios. Din variantele puse la dispoziţia Ministerului Mediului de firma de consultanţă care lucrează alături de noi la elaborarea acestei strategii, am ales cel mai ambiţios scenariu de neutralitate climatică până în 2050, lucru care poate fi atins pentru că avem la dispoziţie miliarde de euro prin care putem să ajungem la decarbonizarea sectorului energetic, la decarbonizarea sectoarelor industriale, putem ajunge la reducerea semnificativă a emisiilor din domeniul transporturilor astfel putem ajunge la o mobilitate mult mai verde”, a explicat Tanczos Barna.
Acesta a menţionat că toate aceste strategii sectoriale sunt însumate în strategia pe termen lung care se va trimite CE în ultima săptămână din luna aprilie, astfel încât să mai fie închis un caz de infringement.
”Toate aceste strategii, inclusiv PNCPA, acea strategie integrată de energie şi schimbări climatice, au fost finalizate în ultimii doi ani, în timpul mandatului acestui Guvern, şi semnalele pozitive încep să vină şi de la  nivelul CE”, a arătat ministrul Mediului.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.