Reprezentanţi ai Ambasadei României la Londra şi primarul districtului Harrow din capitala britanică, Nitin Parekh, au vizitat cele două firme ai căror proprietari români au primit recent scrisori cu ameninţări xenofobe. Reprezentanţii misiunii diplomatice au arătat că Ambasada urmăreşte cu prioritate respectarea drepturilor cetăţenilor români din Marea Britanie şi ia toate măsurile care se impun pentru a preveni şi sancţiona orice formă de manifestare xenofobă la adresa acestora.
Coordonatorul Secţiei Consulare a Ambasadei României la Londra, Robert Marin, şi reprezentantul Biroului Ataşatului Afaceri Interne, Vlad Vida, au vizitat, miercuri, din dispoziţia ambasadorului României la Londra, Dan Mihalache, cele două firme ai căror proprietari, cetăţeni români, au primit recent scrisori cu ameninţări xenofobe. Reprezentanţilor Ambasadei li s-a alăturat şi primarul districtului Harrow din Londra, Nitin Parekh, care şi-a exprimat îngrijoararea faţă de apariţia unor astfel de incidente şi şi-a declarat solidiaritatea cu comunitatea românească şi susţinerea totală pentru combaterea fenomenului hate crime.
"În cadrul discuţiilor, reprezentanţii misiunii diplomatice au arătat că Ambasada urmăreşte cu prioritate respectarea drepturilor cetăţenilor români din Marea Britanie şi ia toate măsurile care se impun pentru a preveni şi sancţiona orice formă de manifestare xenofobă la adresa acestora. A fost reliefat faptul că incidentul a fost adus imediat la cunoştinţa autorităţilor britanice şi a Reprezentanţei Comisiei Europene în Marea Britanie, având în vedere importanţa pe care Uniunea Europeană o acordă principiului nediscriminării şi protejării drepturilor cetăţenilor europeni", se arată într-un comunicat de presă transmis de Ambasada României.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
De asemenea, a fost menţionată şi poziţia fermă exprimată de Guvernul României, atât prin intermediul misiunii diplomatice a României de la Londra, cât şi al Ministerului Afacerilor Externe Externe, prin care condamnă orice formă de manifestare xenofobă şi discriminatorie şi, în egală măsură, încurajează cetăţenii români care s-ar putea regăsi în astfel de situaţii sau care au cunoştinţă de astfel de situaţii să informeze atât Ambasada României la Londra, cât şi autorităţile britanice competente, pentru a putea fi luate măsurile care se impun.
"Considerăm, totodată, că acest incident nu este reprezentativ pentru atitudinea societăţii britanice faţă de cetăţenii români care locuiesc şi lucrează în Marea Britanie, comunitatea românească din Regatul Unit fiind bine integrată în societatea britanică şi apreciată pentru contribuţia activă la dezvoltarea economiei şi societăţii britanice", scrie în comunicat.
Conform sursei citate, Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord derulează o campanie de informare a cetăţenilor români în vederea conştientizării de către aceştia a necesităţii de a sesiza de îndată (londra.sesizari@mae.ro sau numărul de telefon 07738716335) cu privire la orice situaţie în care consideră că din cauza naţionalităţii, rasei, etniei sau categoriei sociale au făcut obiectul restrângerii unui drept, al unei excluderi sau unei restricţii.
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a cerut, miercuri, autorităţilor din Marea Britanie şi Poliţiei metropolitane să ia măsuri, după ce două firme româneşti din Londra au primit scrisori cu mesaje xenofobe. ”Ministerul Afacerilor Externe condamnă ferm orice formă de manifestare xenofobă şi discriminatorie”, a transmis MAE.
Potrivit RFI, două firme româneşti din nordul Londrei au primit scrisori anonime cu conţinut xenofob în limba engleză.
Ambele firme sunt situate în cartierul Burnt Oak, un fel de Mică Românie în capitala britanică.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.