Regele Abdullah II al Iordaniei şi-a anulat vizita în România după ce premierul Viorica Dăncilă a anunţat că ambasada României în Israel se va muta de la Tel Aviv la Ierusalim, conform arabnews.com. Invitaţia de a vizita România i-a fost adresată anul trecut suveranului iordanian de către preşedintele Klaus Iohanni, la o întâlnire avută cu ocazia participării la Adunarea Generală ONU. Atunci, cei doi oficiali au discutat despre oportunităţile pe care le prezintă exercitarea de către România a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, preşedintele Klaus Iohannis subliniind disponibilitatea ţării noastre de a acţiona în această calitate pentru consolidarea relaţiei dintre UE şi Iordania.
„Majestatea sa Regele Abdullah II îşi anulează vizita în România care fusese programată să înceapă luni”, a informat Ministerul de Externe al Iordaniei.
Conform presei Iordaniene, Regele Abdullah urma să aibă întrevederi bilaterale cu preşedintele Klaus Iohannis şi cu oficiali ai Parlamentului.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Cele dăuă ţări ar fi urmat să semneze un acord şi două memorandumuri de înţelegere în diverse domenii. De asemenea, cu ocazia vizitei, urma să aibă loc şi un forum de afaceri pentru mediul privat din cele două ţării.
Viorica Dăncilă a anunţat duminică la Washington mutarea ambasadei României la Ierusalim.
"De aceea, sunt încântată să anunţ astăzi, în faţa audienţei AIPAC, că după finalizarea analizei de către toţi actorii constituţionali implicaţi în procesul decizional din ţara mea şi în deplin consens, eu, ca prim-ministru al României şi Guvernul pe care îl conduc, vom muta ambasada României la Ierusalim, capitala Israelului”, a declarat Viorica Dăncilă în aplauzele sălii.
Dăncilă a precizat că susţinerea faţă de Israel şi de comunitatea evreiască constituie preocuparea constantă a Guvernului.
Preşedintele Klaus Iohannis a avut în septembrie 2018 o întrevedere bilaterală cu Regele Regatului Haşemit al Iordaniei, Abdullah al II-lea, în marja celei de-a 73-a sesiuni a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite, iar şeful statului român a reiterat atunci invitaţia adresată regelui Iordaniei de a face o vizită în ţara noastră în 2019, acesta confirmând.
"Preşedintele României şi Regele Iordaniei au apreciat caracterul excelent al relaţiilor bilaterale la nivel politic, întrevederea fiind un bun prilej pentru a discuta despre modalităţile concrete de aprofundare a relaţiilor bilaterale, cu accent pe dimensiunea economică, dorinţă manifestată de ambii înalţi oficiali. Astfel, preşedintele Klaus Iohannis a evocat potenţialul crescut de colaborare în acest domeniu. În acest sens, s-a discutat organizarea celei de-a doua ediţii a Forumului Economic româno-iordanian în 2019, la Bucureşti. De asemenea, cei doi şefi de stat au apreciat cooperarea deosebită existentă deja în domeniul medical şi al educaţiei, precum şi potenţialul de dezvoltare al acesteia. Regele Iordaniei a exprimat aprecierea sa faţă de comunitatea de români din regat, precum şi contribuţia acesteia la dezvoltarea societăţii iordaniene", transmitea atunci Administraţia Prezidenţială.
Totodată, cei doi înalţi oficiali au discutat despre oportunităţile pe care le prezintă exercitarea de către România a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene în primul semestru al anului 2019, preşedintele Klaus Iohannis subliniind disponibilitatea ţării noastre de a acţiona în această calitate pentru consolidarea relaţiei dintre UE şi Iordania.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.