Proiectul de regulament al Parlamentului European şi al Consiliului privind protecţia bugetului Uniunii în cazul unor deficienţe generalizate în aceea ce priveşte statul de drept în ţările membre a fost adoptat joi în Parlamentul de la Strasbourg. Guvernele care intervin în instanţe sau nu reuşesc să combată frauda şi corupţia vor risca suspendarea fondurilor UE, conform proiectului.
Din 624 de voturi exprimate, 397 au fost în favoarea proiectului, iar 158 împotrivă.
Raportul referitor la propunerea de regulament al Parlamentului European şi al Consiliului privind protecţia bugetului Uniunii în cazul unor deficienţe generalizate în aceea ce priveşte statul de drept în ţările membre a fost propus de Eider Gardiazabal Rubial (social-democraţi) şi Petri Sarvamaa (creştin-democraţi).
„Unul dintre cele mai importante lucruri care menţin democraţia este statul de drept. De aceea votăm acest raport. Este vorba despre protecţia bugetului Uniunii Europene. Aceată reglementare are bază legală. Trebuie să fie şi vor fi aceleaşi consecinţe pentru toate statele membre UE”, a spus Petri Sarvamaa înaintea votului.
Au fost supuse la vot mai multe amendamente, majoritatea fiind adoptate.
Rubial, satisfăcută de rezultat, a mulţumit pentru susţinere şi a anunţat că în curând vor începe negocierile.
Asistată de un grup de experţi independenţi, Comisia UE ar avea sarcina de a identifica "deficienţe generalizate în ceea ce priveşte statul de drept" şi de a decide măsuri care ar putea include suspendarea plăţilor din bugetul UE sau reducerea prefinanţării. Decizia Comisiei va fi pusă în aplicare numai după aprobarea Parlamentului şi a Consiliului. Odată ce statul membru remediază deficienţele identificate de Comisia Europeană, Parlamentul şi miniştrii UE pot debloca fondurile.
Comisia Europeană poate stabili că statul de drept este ameninţat dacă sunt subminate una sau mai multe dintre următoarele: buna funcţionare a autorităţilor care implementează bugetul UE; buna funcţionare a autorităţilor care efectuează controlul financiar; investigarea adecvată a fraudei - inclusiv frauda fiscală -, corupţia sau alte încălcări care afectează execuţia bugetului UE; recuperarea fondurilor plătite în mod necuvenit; prevenirea şi sancţionarea evaziunii fiscale; cooperarea cu Oficiul European de Luptă Antifraudă şi, dacă este cazul, cu Parchetul European.
Pentru a asista Comisia, un grup de experţi independenţi în domeniul dreptului constituţional şi financiar, compus dintr-un expert numit de parlamentul naţional al fiecărui stat membru şi cinci experţi numiţi de Parlamentul European, va evalua situaţia în toate statele membre, anual, şi va publica un rezumat al concluziilor sale.
În funcţie de domeniul de aplicare al deficienţelor şi de procedura de gestionare a bugetului, Comisia poate decide cu privire la una sau mai multe măsuri, incluzând: suspendarea angajamentelor, întreruperea termenelor de plată, reducerea prefinanţării şi suspendarea plăţilor.
Cu excepţia cazului în care decizia prevede altfel, guvernul ar trebui să continue implementarea programului sau fondului UE respectiv şi să efectueze plăţi către beneficiarii finali, cum ar fi cercetătorii sau organizaţiile societăţii civile. Comisia ar trebui să facă eforturi pentru a se asigura că beneficiarii primesc sumele datorate.
Comisia va prezenta o propunere Parlamentului şi miniştrilor UE de a transfera o sumă care să corespundă valorii măsurilor propuse în rezerva bugetară. Decizia va intra în vigoare după patru săptămâni, cu excepţia cazului în care Parlamentul, hotărând cu majoritate de voturi exprimate, sau Consiliul, hotărând cu majoritate calificată (astfel încât niciun stat membru să nu poată bloca o decizie), o modifică sau o resping.
Odată ce Comisia Europeană stabileşte că deficienţele au fost remediate, suma blocată ar fi deblocată folosind aceeaşi procedură.
Dacă va fi adoptat de Consiliul Uniunii Europene, textul va deveni imediat lege.
(Corespondenţă de la Strasbourg de Patricia Marinescu)
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...