Preşedintele Klaus Iohannis salută ultimele evoluţii, din cursul zilei de vineri, în situaţia politică din Republica Moldova, care sunt de natură să contribuie la ieşirea din criză şi la o tranziţie paşnică a puterii, evoluţii care au avut loc în contextul vizitei pe care consilierul prezidenţial pentru politică externă Bogdan Aurescu a efectuat-o vineri la Chişinău.
Din delegaţia condusă de consilierul prezidenţial Bogdan Aurescu au mai făcut parte Dan Neculăescu, secretar de stat pentru relaţii cu vecinătatea estică şi relaţii multilaterale la nivel global în cadrul Ministerului Afacerilor Externe român, şi Daniel Ioniţă, ambasadorul României în Republica Moldova.
Programul a cuprins o reuniune de coordonare cu ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Chişinău, Dereck Hogan, precum şi întâlniri cu forţele şi actorii politici implicaţi în criza în curs din Republica Moldova: liderii Blocului ACUM, Maia Sandu şi Andrei Năstase, liderii Partidului Democrat, Vladimir Plahotniuc şi Pavel Filip, liderul PSRM, Zinaida Greceanîi, şi Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Cu prilejul tuturor întâlnirilor a fost discutat contextul politic generat de criza din Republica Moldova, se arată într-un comunicat al Administraţiei prezidenţiale remis News.ro.
Conform sursei citate, în cadrul discuţiilor, consilierul prezidenţial Bogdan Aurescu a reiterat cu fermitate apelul României la calm, reţinere şi necesitatea ca toate forţele politice să acţioneze cu responsabilitate pentru a asigura stabilitatea Republicii Moldova. Acest apel a fost făcut inclusiv în contextul pregătirii unui mare marş în cursul zilei de duminică, 16 iunie, în centrul capitalei Chişinău. Toţi factorii politici au exprimat angajamentul de a nu permite deteriorarea situaţiei de ordine publică din Republica Moldova şi destabilizarea acesteia.
De asemenea, reprezentantul României a făcut un apel la dialog politic pentru soluţionarea cât mai rapidă, pe cale paşnică, a crizei politice, în conformitate cu valorile şi principiile Uniunii Europene, inclusiv ale statului de drept.
În egală măsură, Bogdan Aurescu a subliniat importanţa crucială a continuării parcursului european al Republicii Moldova, a implementării Acordului de asociere cu UE şi a reformelor aferente apropierii de Uniunea Europeană. De asemenea, consilierul prezidenţial pentru politică externă a subliniat importanţa continuării Parteneriatului Strategic pentru Integrarea Europeană a Republicii Moldova şi a proiectelor de cooperare derulate cu România, inclusiv şi mai ales a proiectelor strategice de interconectare.
Totodată, Bogdan Aurescu a subliniat necesitatea continuării poziţiei Republicii Moldova în privinţa reglementării dosarului transnistrean, cu respectarea integrităţii teritoriale a Republicii Moldova în graniţele sale internaţional recunoscute şi cu respectarea vectorului său pro-european, precum şi importanţa consolidării comunităţii de limbă, cultură şi istorie care stă la baza relaţiei speciale cu Republica Moldova.
Toţi interlocutorii au mulţumit ţării noastre şi preşedintelui Klaus Iohannis pentru poziţia României privind situaţia politică din Republica Moldova, din data de 11 iunie, precum şi pentru scrisoarea adresată de preşedintele României instituţiilor europene pe data de 12 iunie, se arată în comunicat.
În cadrul discuţiei cu Preşedintele Republicii Moldova, domnul Igor Dodon, acesta a exprimat dorinţa susţinerii şi continuării Parteneriatului Strategic bilateral cu România, care este principalul partener comercial al Republicii Moldova, şi a parcursului european al Republicii Moldova, inclusiv a aplicării Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană. De asemenea, a subliniat necesitatea finalizării cât mai rapide a proiectelor de interconectare energetică cu România.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.