Eurodeputaţii au adoptat marţi programul Erasmus+, ediţia pentru perioada 2021 - 2027 a programului emblematic al Uniunii Europene pentru educaţie, formare, tineret şi sport.
Programul a demonstrat că are un rol important în promovarea identităţii europene, iar fondurile de care va dispune pentru perioada 2021-2027 vor fi aproape duble (peste 28 de miliarde de euro din surse diferite) faţă de perioada anterioară de şapte ani (14,7 miliarde de euro), se arată într-un comunicat remis News.ro.
Eurodeputaţii au reuşit să asigure fonduri suplimentare în valoare de 1,7 miliarde de euro în etapele finale ale negocierilor cu Consiliul.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
În cadrul dezbaterii în plen înainte de aprobarea programului, majoritatea vorbitorilor au afirmat că vieţile tinerilor au fost afectate de COVID-19 şi au subliniat importanţa programului Erasmus+, evaluat de cetăţeni ca fiind cel mai de succes dintre toate programele UE, pentru generaţiile europene viitoare.
O mai bună incluziune
Noul program Erasmus+ va pune la dispoziţie mai multe instrumente şi resurse pentru a susţine incluziunea. Comisia şi statele membre trebuie să elaboreze planuri de acţiune cu scopul de a îmbunătăţi accesul la educaţie şi mobilitate pentru persoanele care, de-a lungul timpului, au avut mai puţine oportunităţi de participare - persoane cu handicap, persoane care trăiesc în sărăcie, într-o locaţie îndepărtată, persoane care provin din familii de migranţi şi multe alte categorii.
Cei care nu au resurse financiare suficiente pentru a suporta costurile iniţiale implicate de participarea la program (cum ar fi cumpărarea unui bilet de tren sau rezervarea cazării) pot beneficia de granturi suplimentare, inclusiv de plăţi în avans. Cererile nu pot fi refuzate din cauza unor costuri mai ridicate dacă au legătură cu măsuri care garantează incluziunea.
Mobilitate pentru cursanţi adulţi
În comparaţie cu programul Erasmus+ anterior, noul program va include şi un ajutor pentru o perioadă de maxim şase luni petrecută într-o altă ţară din Uniunea Europeană pentru cursanţii adulţi. Programul va ajuta astfel persoane de toate vârstele şi din toate mediile să dobândească noi competenţe profesionale şi de viaţă şi să se adapteze mai bine la schimbările generate de tranziţia către o economie verde şi digitală, precum şi de pandemia de COVID-19.
Acces mai simplu la un program Erasmus+ „mai verdeˮ
Noul program Erasmus+ va fi mai simplu şi va avea proceduri mai uşor de urmat şi sisteme informatice mai uşor de utilizat de către candidaţi. De asemenea, vor trebui întocmite mai puţine documente. Va exista şi un mecanism special de finanţare a unor „parteneriate la scară redusăˮ pentru organizaţii mai mici, cum ar fi organizaţiile de tineret şi cluburile sportive.
Programul va analiza şi în ce măsură contribuie la atingerea obiectivelor Uniunii Europene legate de cheltuielile asociate schimbărilor climatice şi îşi va reduce amprenta de mediu. De exemplu, el va favoriza folosirea mijloacelor de transport ecologice de către participanţii la program.
Modele de educaţie inovatoare
Iniţiativa DiscoverEU va face acum parte din programul Erasmus+. Ea le dă tinerilor posibilitatea de a solicita un permis gratuit cu care pot călători în Europa pentru a participa la cursuri (de exemplu, pentru a participa la un curs intensiv de limbi străine sau la un seminar organizat de un muzeu) şi pentru a descoperi diversitatea culturală şi lingvistică a Europei.
Prin iniţiativa „Universităţi Europeneˮ, studenţii vor putea obţine o diplomă prin combinarea studiilor urmate în mai multe ţări din Uniunea Europeană. Cea de a treia iniţiativă, numită „Centre de excelenţă profesionalăˮ, va crea ecosisteme de competenţe locale, conectate la nivel internaţional.
„Erasmus+ este unul dintre programele Uniunii Europene ce dispune de o finanţare majorată în mod substanţial. El include multe schimbări şi îmbunătăţiri importante pentru a consolida şi mai mult sentimentul european de apartenenţă şi pentru a le oferi europenilor şanse mai bune de găsire a unui loc de muncăˮ, a spus raportorul Milan Zver (PPE, Slovenia). „Parlamentul va monitoriza îndeaproape modul în care este implementat programul Erasmus+. Dorim să ne asigurăm că devine mai favorabil incluziunii şi că oferă şanse cât mai multor oameniˮ, a adăugat el.
Sabine Verheyen (PPE, Germania), preşedinta Comisiei pentru cultură şi educaţie, a spus: „Programul Erasmus+ este o poveste europeană de succes şi, datorită eforturilor noastre, vom putea să beneficiem de acesta în continuare. El creează legături între oameni din toate mediile şi contribuie la crearea unei comunităţi cu adevărat europene. Din cauza pandemiei, tinerii şi toţi cei care doresc să înveţe, să studieze şi să cunoască oameni noi se confruntă cu provocări imense - iar pentru oamenii din medii marginalizate situaţia este şi mai dificilă. Acum, mai mult ca niciodată, Europa trebuie să-şi îndrepte atenţia către aceşti oameni şi să îi ajute cu modalităţi de a creşte, de a prospera şi de a stabili legături unii cu ceilalţi. Nimeni nu trebuie să fie mai prejos. Şi încercăm să facem exact acest lucru prin noul program Erasmus+ˮ.
Pentru a asigura o tranziţie lină dinspre perioada programului anterior, regulamentul conţine dispoziţii care se aplică în mod retroactiv şi care asigură intrarea în vigoare a noului program Erasmus+ de la 1 ianuarie 2021. Comisia a lansat deja procedurile de depunere a candidaturilor şi cererile de propuneri în multe state membre.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.