Românii din Italia sunt nemulţumiţi de modificările Codului rutier care interzic persoanelor care au rezidenţa în Italia de mai mult de 60 de zile să circule cu un vehicul înmatriculat în străinătate, presa relatând cazuri în care şoferi având maşini cu numere de înmatriculare româneşti au fost opriţi de poliţie şi sancţionaţi. Ambasada României la Roma a postat pe pagina sa Facebook modificările Codului Rutier, iar comentariile sunt diverse, unii români considerând că trebuie să fie respectate legile statului în care se află, alţii invocând principiul liberei circulaţii, iar alţii solicitând intervenţia ambasadei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Conform relatărilor, la Florenţa, poliţiştii au oprit un Audi cu plăcuţe de înmatriculare româneşti, iar în urma verificării documentelor şoferul român a primit o amendă de 498,40 euro. Un alt şofer român a primit o amendă de 1.112 euro pe raza oraşului Ravenna. Certificatul de înmatriculare i-a fost confiscat şi i-a fost pus sechestru pe maşină, scrie o publicaţie de limbă română din Italia. 

Ambasada României în Italia a anunţat vineri pe pagina de Facebok modificarea Codului Rutier italian, în conformitate cu Legea nr. 132 privind convertirea în lege, cu modificări, a Decretului-Lege nr. 113 din 4 octombrie 2018.

Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Modificările anunţate sunt:

- Articolul 29-bis al Legii nr. 132 aduce modificări art. 93 (referitor, între altele, la cartea de circulaţie a vehiculului), art. 132 (privind circulaţia vehiculelor înmatriculate în străinătate) şi art. 196 (privind solidaritatea în cazul încălcărilor care se pedepsesc cu sancţiuni administrative pecuniare) din Codul Rutier.

- Modificările aduse articolului 93 din Codul Rutier interzic persoanelor care au rezidenţa în Italia de mai mult de şaizeci de zile să circule cu un vehicul înmatriculat în străinătate. Sunt exceptate de la această interdicţie anumite cazuri de concesiune în leasing, închiriere sau în comodat, pentru care vă rugăm să faceţi referire la textul integral al legii. 

- Pentru cazurile de încălcare a interdicţiei de circulaţie a vehiculului înmatriculat în străinătate, amenzile administrative variază între 712 şi 2.848 euro. Autoritatea Rutieră italiană (Ufficio Motorizzazione Civile) dispune interdicţia de circulaţie pentru vehiculul în cauză, care este sechestrat. În cazul în care, după 180 de zile de la data infracţiunii, nu au fost îndeplinite formalităţile pentru înmatricularea vehiculului în Italia, vehiculul este confiscat.

- Articolul 132 al Codului Rutier prevede că vehiculul înmatriculat în străinătate, pentru care au fost îndeplinite formalităţile vamale şi cele prevăzute de articolul 53 Cod Rutier, poate circula în Italia un an pe baza certificatului de înmatriculare din statul de origine, cu îndeplinirea tuturor obligaţiilor vamale şi plata taxelor de vânzare-cumpărare. După încheierea perioadei de un an, titularul vehiculului trebuie să solicite autorităţilor italiene competente o foaie de parcurs şi înregistrarea vehiculului pentru a putea părăsi teritoriul italian. Sancţiunile prevăzute pentru încălcarea dispoziţiilor articolului 132 sunt aceleaşi ca la articolul 93.

- Articolul 196 conţine precizări în legătură cu cei cărora le revine, în mod solidar, responsabilitatea în cazul încălcării dispoziţiilor Codului Rutier privind circulaţia vehiculelor înmatriculate în străinătate.

"Dacă noi românii suntem cetăţeni europeni , atunci cu ce ne ajută Comunitatea Europeană dacă noi nu putem circula cu maşinile înregistrate în România pe teritoriul altor state europene ???", este unul dintre comentariile la postare.

 "Esti aici in Italia, trebuie sa respecti legile de aici", este un alt punct de vedere.

"În loc sa ne traduceti legea nu ati putea sa va faceti treaba pentru care sinteti platiti, adica sa aparati interesele romanilor peste hotare?", spune un alt român.

Alţii cer simplificarea procedurilor de radiere a maşinilor înmatriculate în ţară. Nu puţini sunt cei care caută portiţe de scăpare interpretând legea într-un mod care să le ofere soluţii favorabile.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.