Ministrul român al Apărării, Angel Tîlvăr, a reiterat angajamentul „ferm” al României de a sprijini Ucraina în eforturile sale de a se apăra împotriva agresiunii militare declanşate de Federaţia Rusă. La întâlnirea de sâmbătă, de la Munchen, cu omologul său ucrainean, Rustem Umerov, ministrul Tîlvăr a menţionat că România va continua „să susţină întărirea capacităţilor de apărare ale ţării vecine, contribuind, astfel, la consolidarea securităţii regiunii Mării Negre”. În opinia sa, stabilitatea acestei zone „este crucială pentru întreaga Europă”. Ministrul Umerov a subliniat importanţa deciziei României de a dona Ucrainei un sistem Patriot.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Într-un comunicat de presă al Ministerului român al Apărării se arată că ministrul Angel Tîlvăr a avut sâmbătă, 15 februarie, în marja Conferinţei de securitate de la München, o întrevedere bilaterală cu omologul ucrainean, Rustem Umerov.

În timpul discuţiilor, ministrul Tîlvăr a reafirmat angajamentul constant al României faţă de Ucraina, subliniind rolul activ al ţării noastre în consolidarea capacităţilor de apărare ale Kievului.

Oficialul român a subliniat, în acest context, importanţa Centrului European de Instruire F-16 de la Feteşti, unde se pot pregăti şi piloţi ucraineni.

Ministrul Rustem Umerov a exprimat recunoştinţa Ucrainei faţă de sprijinul oferit de România, subliniind în mod special importanţa deciziei de a dona un sistem Patriot pentru întărirea apărării aeriene a Ucrainei. Aceste eforturi sunt esenţiale, a arătat oficialul de la Kiev, nu doar pentru capacitatea de apărare a Ucrainei, ci şi pentru securitatea întregii regiuni.

Cei doi miniştri au discutat, de asemenea, despre impactul războiului de agresiune pe care Federaţia Rusă îl poartă împotriva Ucrainei, asupra stabilităţii regionale, cu un accent deosebit pe securitatea regiunii Mării Negre, la aproape trei ani de la declanşarea acestui conflict.

În context, a fost reiterat angajamentul ţării noastre de a sprijini Ucraina în eforturile de a se apăra împotriva agresiunii militare declanşate de Federaţia Rusă, în cadrul iniţiativelor multinaţionale la care România este parte, având în vedere conexiunea directă între securitatea Ucrainei şi cea a Europei.

„România va rămâne un partener ferm al Ucrainei, continuând să susţină întărirea capacităţilor de apărare ale ţării vecine, contribuind, astfel, la consolidarea securităţii regiunii Mării Negre. Stabilitatea acestei zone este crucială pentru întreaga Europă”, a declarat ministrul Tîlvăr.

Cei doi miniştri au mai discutat despre oportunităţi bilaterale de cooperare în domenii de interes comun.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.